Un sac plin cu bani a fost descoperit în orașul Sandnes din Norvegia, în timpul unor lucrări de excavare. Poliția analizează posibilitatea ca suma să provină din celebrul jaf Nokas din 2004, considerat cel mai mare jaf armat din istoria țării.
Autoritățile au fost alertate marți, 6 ianuarie, în jurul orei 14:00, după ce o cantitate importantă de bani a fost găsită îngropată pe strada Oalsgata din Sandnes, în timpul unor lucrări de excavare, potrivit postului public NRK, informează Știrile ProTv.
Anchetatorii au demarat verificări pentru a stabili proveniența exactă a bancnotelor.
Reprezentanții poliției spun că suma trebuie analizată cu atenție, pentru a nu compromite eventualele probe.
„Banii trebuie manipulați astfel încât să nu stricăm nimic. Pot fi sute de mii de coroane, mai mult sau mai puțin. Am intervenit, am preluat suma și facem investigații suplimentare”, a declarat reprezentantul poliției, Roger Litlatun.
Șeful operațiunilor, Victor Fenne-Jensen, a precizat că valoarea totală ar putea fi mult mai mare.
„Atunci când o cantitate atât de mare de bani este îngropată și ascunsă în acest fel, este firesc să ne gândim la o faptă penală. Totuși, nu putem formula concluzii în acest moment”, a spus acesta.
Banii erau depozitați în mai multe pungi, introduse într-un sac menajer negru. Poliția a deschis un dosar penal, însă nu oferă deocamdată informații suplimentare, invocând desfășurarea anchetei.
Even Vike, manager de proiect în cadrul consiliului județean Rogaland, a declarat că operatorul excavatorului a reacționat calm și a oprit imediat utilajul în momentul în care au fost descoperite bancnotele.
Potrivit informațiilor preliminare, sacul cu bani era îngropat la mai puțin de jumătate de metru adâncime și conținea, în principal, bancnote de 200 și 500 de coroane, precum și câteva bancnote de 1.000 de coroane.
Descoperirea a reaprins speculațiile privind o posibilă legătură cu jaful din 5 aprilie 2004, când mai mulți indivizi înarmați au atacat depozitul de numerar al companiei Nokas din Stavanger, reușind să fure aproximativ 57 de milioane de coroane norvegiene, echivalentul a circa 7 milioane de euro.
În fotografia obținută de NRK pot fi observate clar bancnote de 200 și 500 de coroane, similare celor folosite în perioada jafului.