Un băiețel de patru ani va fi înscris în acest an în clasa pregătitoare, după ce, în timpul evaluării psihosomatice, a arătat că ştie să rezolve operaţii matematice foarte avansate pentru vârsta lui.
Copilul va avea, la începerea anului şcolar următor, patru ani şi jumătate.
„În Jibou, părinţii unui copil de patru ani au solicitat evaluarea psihosomatică a acestuia, în vederea înscrierii în clasa pregătitoare. Copilul a trecut evaluarea, dovedind, printre altele, că ştie să rezolve operaţii matematice foarte avansate pentru vârsta lui. Deşi are o vârstă mai mică decât viitorii lui colegi, băieţelul din Jibou este foarte bine dezvoltat, prezentând în cadrul evaluării psihosomatice multiple calităţi care îl atestă ca fiind pregătit să urmeze cu succes clasa pregătitoare, în anul şcolar viitor”, a declarat directorul Centrului Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională (CJRAE) Sălaj, Melania Gârdan, potrivit Mediafax.
Astfel, copilul va urma cursuri, începând din toamnă, la Şcoala Gimnazială „Lucian Blaga” din Jibou.
Ultima etapă, în intervalul 2-9 mai, asigură înscrierea copiilor care nu au participat la etapele anterioare sau nu au fost înregistraţi, din diferite motive.