Şapte cetăţeni vietnamezi, descoperiți într-un microbuz plin cu fructe, în timp ce încercau să tranziteze ilegal România (VIDEO)

Şapte cetăţeni vietnamezi, descoperiți într-un microbuz plin cu fructe, în timp ce încercau să tranziteze ilegal România (VIDEO)

Şapte cetăţeni vietnamezi au fost descoperiți, în noaptea de joi spre vineri, de Poliția de Frontieră Giurgiu, înghesuiți într-un microbuz, printre lăzile de fructe. Aceștia intenționau să tranziteze ilegal România și să ajungă în Germania.

„În data 25.09.2020, în jurul orei 02.15, în Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu s-a prezentat pentru a intra în ţară, la volanul unui microbuz marca Iveco, înmatriculat în Grecia, un cetăţean grec, în vârstă de 47 de ani, care transporta, conform documentelor de însoţire a mărfii, fructe din Grecia pentru o societate din România. La verificarea mijlocului de transport, poliţiştii de frontieră au observat, în partea din faţă a vehiculului, un compartiment special amenajat, realizat din paleţi, peste care erau puse mai multe lăzi cu fructe.În urma controlului amănunţit, în compartimentul special creat, au fost descoperiţi ascunşi şapte cetăţeni străini, cinci bărbaţi şi două femei, care nu deţineau documente de identitate”, a transmis Poliția de Frontieră Română.

Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.

Autoritățile au stabilit ulterior că celeşapte persoane cu vârste cuprinse între 17 şi 33 de ani, sunt originari dinVietnam. Ei au declarat că au plecat în acest fel dinGrecia, cu intenţia de a ajunge în Germania.

Șoferul, persoanele şi mijlocul de transport au fost preluate de Poliţia de Frontieră Bulgară în vederea continuării cercetărilor.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`