Scandalul dezinfectanților diluați din spitale este alimentat de noi dezvăluiri! Achizițiile reale de dezinfectanți diluați sunt duble față de cele prezentate de autorități, susţine Cătălin Tolontan.
Jurnalistul scrie pe blogul său, tolo.ro, că sistemul electronic de achiziții publice a fost trucat. încriminat in acest caz este chiar patronul Hexi Pharma. Dan Condrea, în complicitate cu spitalele, folosea 86 de coduri diferite în SEAP.
Achizițiile reale de dezinfectanți diluați sunt duble față de cele prezentate de autorități, susține pe blogul său Cătălin Tolontan. În complicitate cu spitalele, Dan Condrea, patronul Hexi Pharma, folosea nu mai puțin de 86 de coduri diferite în sistemul de achiziții publice, care, acuză jurnalistul, ar fi fost trucat!
O companie care a analizat datele SEAP în detaliu arată că, în loc de 123 de milioane de lei cât ne-au spus autoritățile, spitalele au cumpărat în 5 ani dezinfectanți de 225 de milioane de lei
Pe 26 mai, Ministerul Sănătății anunţa că vor fi publicate toate contractele de achiziții de biocide raportate în SEAP în anul 2015. Cifra declarată de acest Minister, pentru primele 10 firme din piață pe anul trecut, a fost 27,3 milioane de lei.
Achizițiile reale de dezinfectanți, duble față de numărul publicat de autorități
#DIRECT_ONE_h7dh71#
O organizație care folosește un soft de analiză inteligentă a datelor SEAP dezvăluie însă pe tolo.ro că cifra reală este de 81,9 milioane de lei.
Reprezentanţii companiei spun că diferența între cifrele reale și cele comunicate publicului vine din faptul că firmele și spitalele sau unitățile militare sau penitenciarele au folosit multe coduri CPV pentru a defini același produs: dezinfectanții.
"De data asta, chiar că cineva a încurcat-o. Nu știu dacă ei sau noi, pentru că am lovit într-un punct extrem de sensibil, al spitalelor. Faptul că se foloseau coduri abuzive în SEAP, se regăsește în foaret multe alte domenii de activitate. Pornind de la acest caz, am găsit în SEAP, nu noi, ci o organizație care ne-a ajutat la acest lucru, au descoperit felul în care, în complicitate cu autoritățile care aciziționează serviciile, truchează aceste licitații. Cum se petrece acest lucru? Sunt produse care erau vândute spitalelor pe zeci de coduri SEAP. Ele apăreau acolo ca tot felul de trăznăi, apăreau ca produse de machiaj, antihemoragice. Acest lucru nu se face doar în sănătate, ci pe foarte multe alte domenii. Mi-au spus cei de la firma respectivă că au avut un caz în care căutau indicatoare rutiere din România și doar 16 județe figurau, dar ele sunt pe toată țara. Ce se întâmpla cu restul? Erau trecute aceste indicatoare rutiere la alte coduri SEAP. De ce se face asta? Pentru ca spitalele, în cazul dezinfectanților, să păcălească sistemul să nu organizeze licitații, să se joace cu marja de achiziție fără licitație", a explicat Cătălin Tolontan.
Întrebat cine ar trebui să se sesizeze în acest caz, redactorul-șef de la Gazeta Sporturilor a menționat Guvernul român.
"Până la DNA și cei care au un alt instrument de verificare, oricine din justiție care ia un spital la verificări. Dincolo de asta, până la justiție, Guvernul are o răspundere pentru chestiunea asta. Toate aceste agenții trebuie să își exercote controlul administratic, nu doar pe dezinfectanți, nu doar pe sănătate, ci în general", a explicat Tolontan.