Taxe notariale mai mari în 2024. Cât trebuie să plătim pentru o tranzacţie imobiliară, un testament sau un divorţ 

Taxe notariale mai mari în 2024. Cât trebuie să plătim pentru o tranzacţie imobiliară, un testament sau un divorţ 
Foto: notariat-tineretului.net

Românii vor fi nevoiți să plătească mai mult când apelează la un notar atunci când încheie o tranzacţie imobiliară, un testament sau un divorţ.

Norma privind tarifele de onorarii pentru serviciile prestate de notarii publici din România, valabilă din 2011, a fost înlocuită recent printr-un ordin al ministrului Justiției, care stabilește onorariile minimale pe care notarii le percep clienților lor de acum înainte pentru diversele acte și proceduri.

Prin Ordinul ministrului Justiției nr. 177/C/2024, după 13 ani de când nu au mai fost actualizate, onorariile notarilor s-au majorat începând această lună.

Iată câteva exemple de onorarii minimale, conform avocat.net, stabilite pentru diverse acte și proceduri notariale. Tarifele menționate sunt cele minime, prin urmare, suma pe care o veți plăti pentru un serviciu notarială pleacă de la nivelul specificat mai jos:

– autentificarea unui act constitutiv al persoanei juridice, atunci când aportul este în bani şi nu depăşeşte valoarea minimă admisă de lege şi nu constă în aport în natură de bunuri mobile sau imobile – 300 de lei

– autentificarea unui act constitutiv al unei asociații sau fundații – 150 de lei

– autentificarea unui testament – 130 de lei

– în cazul autentificării procurilor, există un tarif minimal de 100 de lei pentru anumite operațiuni – reprezentare la succesiune, partaj, înstrăinarea sau dobândirea de bunuri mobile sau imobile, orice alte mandate – și un tarif minimal de 8 lei pentru încasarea pensiilor, a alocației ori a diverselor drepturi provenind din legi speciale

– legalizarea semnăturii părţilor pe înscrisuri pornește de la cel puțin 250 de lei

– în cazul cererilor de divorț – 750 de lei atunci când nu sunt copii minori și 1.200 de lei atunci când aceștia există .

Onorarii minimale în cazul vânzărilor de imobile sau alte acte de transfer ale dreptului de proprietate

În cazul vânzărilor de imobile sau altor acte de transfer ale dreptului de proprietate și de constituire a altor drepturi reale care au ca obiect imobile, tarifele minimale variază în funcție de valoarea acestora:

– pentru valori imobiliare cuprinse între 200.001 lei la 600.000 lei, onorariul minimal este de cel puțin 2.805 lei la care se adaugă 0,9% pentru suma ce depășește 200.001 lei

– în cazul valorilor de până în 20.000 de lei, onorariul minimal al notarului e de 2,2% din acea sumă, dar nu mai puțin de 230 de lei

– la valorile imobiliare de peste 600.001 lei, onorariul minimal pleacă de la 6.405 lei + 0,6% pentru suma care depășește 600.001 lei.

Onorarii pentru leasing operațional

Pentru contractele de novaţie, de delegaţie, de compensare, de subrogaţie, de cesiune de creanţă, altele decât cele care se încadrează la anexa nr. 1 pct. 10, precum şi de remitere de datorie, onorariul se stabileşte prin aplicarea procentului de 0,45% la valoarea creanţelor, dar nu mai puţin de 230 lei.

Pentru contractele de leasing operaţional, onorariul se stabileşte prin aplicarea procentului de 0,4%, calculat la valoarea contractelor de leasing, dar nu mai puţin de 150 lei, potrivit avocatnet.ro.

Reduceri din onorariile datorate

Pentru moștenitorii minori fără venituri proprii, pentru moștenitorii care nu realizează niciun fel de venituri sau realizează venituri sub venitul minim pe economie, precum și pentru moștenitorii din zonele declarate calamitate se pot acorda reduceri de până la 100% din onorariul datorat. Dovada situațiilor menționate anterior se face cu înscrisuri.

Se poate reduce cu 15% onorariul pentru autentificarea actelor în care avocații sau consilierii juridici au calitatea de dobânditori ai drepturilor și, implicit, obligația de plată a onorariului, precum și la succesiuni, dacă aceștia au calitatea de moștenitori.

Se pot reduce până la 70% onorariile pentru autentificarea actelor în care au calitatea de dobânditori ai drepturilor și, implicit, obligația de plată a onorariului magistrații, soții/soțiile acestora, precum și copiii lor minori.

Se reduc cu 30% onorariile pentru autentificarea contractelor de vânzare-cumpărare și a oricăror alte acte care se încheie în cadrul programului „Prima casă”, cu excepția celor prevăzute în anexa nr. 1 pct. 10 și 25.

Se reduc cu 50% onorariile pentru autentificarea actelor de dare în plată încheiate în condițiile Legii nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligațiilor asumate prin credite, cu modificările și completările ulterioare.

Se pot acorda reduceri de 90% la onorariile stabilite pentru actele notariale în care au calitatea de dobânditori ai drepturilor și, implicit, obligația de plată a onorariului: Uniunea Națională a Notarilor Publici, camerele notarilor publici, personalul acestora sau al birourilor notarilor publici, notarii publici, soții/soțiile acestora, precum și copiii minori ai notarilor publici.

Aceeași reducere de 90% se poate acorda și la onorariile stabilite pentru actele notariale în care au calitatea de dobânditori ai drepturilor și, implicit, obligația de plată a onorariului orice persoane juridice în care Uniunea Națională a Notarilor Publici și/sau camerele notarilor publici sunt acționare, asociate sau fondatoare, după caz.

În cazul actelor în care se pot acorda mai multe reduceri de onorariu se aplică o singură reducere, respectiv reducerea care are cuantumul cel mai mare.