Trei cetățeni străini, doi de cetățenie spaniolă și un italian, răniți în clubul groazei. Ei au fost transportați la Spitalul SRI

Trei cetățeni străini, doi de cetățenie spaniolă și un italian, răniți în clubul groazei. Ei au fost transportați la Spitalul SRI
Foto: libertatea.ro

Spitalul SRI a primit șapte răniți în urma tragediei de vineri seara din Clubul Colectiv din Capitală, conform unui comunicat SRI.

Directorul Serviciului Român de Informații, Eduard Hellvig a dispus în noaptea de 31 octombrie, în urma situației de criză generate în București, ca Spitalul Clinic de Urgență Prof. dr. Agrippa Ionescu să intre în dispozitivul de urgență pentru primirea și tratarea răniților.

“În Unitatea de Primiri Urgențe, au fost internate 7 persoane, dintre care 4 cu răni foarte grave și 3 intoxicate cu fum. Dintre cele 7 persoane, două au cetățenie spaniolă și una cetățenie italiană. Pacienții internați la Spitalui Clinic de Urgență prof.dr.Agrippa Ionescu beneficiază de cea mai atentă monitorizare medicală și de tratament adecvat stării lor de sănătate”,  se arată în comunicat.

SRI a a anunțat că ține legătura permanent, din momentul debutului crizei, cu viceprim-ministru Gabriel Oprea, secretarul de stat Raed Arafat și sistemul medical de urgență.

 “Datele sunt comunicate în permanență către MAI și Ministerul Sănătății. Conducerea Serviciului își exprimă solidaritatea față de cei afectați de incendiu și transmite condoleanțe familiilor îndoliate”, scrie sursa citată.