Tribunalul București a respins cererea de intrare în legalitate a Cathedral Plaza. Decizia definitivă va aparține, însă, Curții de Apel București. Cathedral Plaza este o cladire de birouri constuită lângă Catedrala Romano-Catolică de pe strada General Berthelot.
Cum s-a ajuns la construcția acestei clădiri, cum a evoluat bătălia în justiție, ce urmează pe mai departe și cine va suporta costurile pentru demolarea clădirii a explicat primarul general Nicușor Dan, în cadrul emisiunii „Bună, România!”, moderată de Radu Buzăianu și Răzvan Zamfir pe B1 TV.
„Pentru clădirea asta s-a dat o autorizație de construire în 2006, de către Primarul Sectorului 1 de atunci. Ea a fost imediat contestată în instanță de Arhiepiscopia Romano-Catolică, pentru că sunt vecini cu clădirea. Procesul s-a întins până în 2010. Ei știau că tot ce e acolo e nelegal și, totuși, au insistat să construiască, așa cum fac toți speculatorii când li se contestă actele, ca să pună pe toată lumea în situația faptului împlinit.
În 2010, Curtea de Apel Suceava a decis că autorizația pentru această clădire e nelegală. Apoi proprietarul imobilului a încercat să-și introducă în legalitate imobilul. Procedura înseamnă că dacă cineva, bunica de la țară, își construiește o casă parter care ar respecta reglementările urbanistice pentru localitatea respectivă, nu i-o dai jos să-și facă una la fel, o poți introduce în legalitate dacă se încadrează în planul urbanistic. Pe acest mecanism, proprietarul clădirii a solicitat Primarului Muncipiului București să dea autorizație prin care s-o introducă în legalitate.
Au fost foarte multe chestiuni de natură juridică (…) E un proces început în 2013, au fost multe expertize.
Prin sentința pe care a pronunțat-o Tribunalul azi, Tribunalul a spus că nu se poate introduce în legalitate această clădire printr-o autorizație. Această sentință se apelează cu recurs la Curtea de Apel București și ea va da o hotărâre definitivă”, a declarat Nicușor Dan, pentru B1 TV.
Dan a susținut apoi că el a emis o dispoziție de demolare a clădirii, numai că aceasta a fost suspendată de Tribunalul București, „care a spus că proprietarul are o șansă în procesul pein care a solicitat intrarea în legalitate să intre în legalitate și atunci să înghețăm procesul de demolare până se judecă procesul de intrare în legalitate”.
„Instanța a dispus că cel care trebuie să demoleze e primarul. Costul nu e cel care s-a tot vehiculat, dar e substanțial – undeva la 5 milioane de euro. Primăria Municipiului București va face această demolare, apoi se va îndrepta împotriva primarului Sectorului 1, să-i ceară banii ăștia, că azi a demola provine din actul nelegal pe care Primăria Sectorului 1 l-a dat, și se va îndrepta împotriva proprietarului clădirii, că acesta a executat un act nelegal”, a continuat Nicușor Dan.
Întrebat ce mesaj are pentru cei care susțin că acea clădire trebuie să rămână în picioare dacă tot a fost ridicată, primarul general a răspuns: „E un argument în ce spun ei, în sensul că dezvoltarea orașului se presupune că o faci cu cap și atunci dacă ai construit ceva, ai cheltuit niște resurse și de timp și materiale, e logic ca ce ai construit să rămână. Pe de altă parte, pentru mine decizia e cea mai simplă: există o hotărâre definitivă care mă obligă să demolez. Mai e o hotărâre definitivă care spune că acest imobil contravine interesului public al patrimoniului construit al orașului, adică el urâțește orașul, și aceeași hotărâre spune că această construcție agresează, afectează dreptul fundamental al libertății religioase pentru comunitatea catolică”.