Un copil a fost grav rănit și un bebeluș a decedat într-un incendiu la o garsonieră din Drobeta Turnu Severin. Flăcările au pornit de la un scurtcircuit

Un copil a fost grav rănit și un bebeluș a decedat într-un incendiu la o garsonieră din Drobeta Turnu Severin. Flăcările au pornit de la un scurtcircuit
Foto: jurnaluldenordvest.ro

Tragedie în Drobeta Turnu Severin. Un copil de numai un an şi-a pierdut viaţa în urma unui incendiu izbucnit în bloc. Fratele bebeluşului a fost şi el grav rănit. Cei doi minori au fost lăsaţi nesupravegheaţi de părinţi, transmite b1TV.

Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Mehedinți, Ramona Nistor, „pompierii din cadrul ISU Drobeta Turnu Severin au fost chemați la incendiu în jurul orei 04.00, pentru a interveni la un incendiu care a izbucnit la un bloc social. La fata locului s-au deplasat 3 autospeciale cu apă și spumă și o ambulanță SMURD. Aceștia au intervenit atat pentru acordarea primului ajutor medical unui copil, care prezenta arsuri la nivelul feței, cât și pentru localizarea și lichidarea incendiului, dar și pentru înlaturarea extinderii acestuia la garsonierele invecinate. „

Aceasta a mai transmis și faptul că un copil de un an și 10 luni a fost găsit decedat.

„Din păcate, un copil de aproximativ 1 an și 10 luni a fost decedat mort în garsonieră. În acest moment, pompierii cercetează locul, aceștia ajungând la concluzia că incendiul a fost pornit de un scurtcircuit la cabluri electrice improvizate”, a precizat purtătorul de cuvânt.

Urmăriți B1TV.ro și pe