Un român condamnat la aproape 13 ani de închisoare după ce a lovit cu sabia în cap un poliţist, prins în Norvegia

Un român condamnat la aproape 13 ani de închisoare după ce a lovit cu sabia în cap un poliţist, prins în Norvegia
Sursa Foto: Facebook / Poliția Capitalei

Un bărbat de 37 de ani care se sustrăgea executării unei pedepse de 12 ani şi opt luni de închisoare, după ce, în timpul unei percheziţii la locuinţa sa, a lovit cu sabia în cap şi în braţ un poliţist de la Serviciul de Acţiuni Speciale Suceava, a fost prins în Norvegia. El urmează să fie predat autorităţilor judiciare române.

Bărbatul era urmărit național și internațional, având emis, de către Tribunalul Botoșani, un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea de 12 ani și 8 luni pentru săvârșirea infracțiunilor de tentativă la omor, ultraj și trafic de persoane, potrivit Poliției Române.

La data de 5 decembrie 2017, în timpul efectuării unei percheziții la domiciliul său, pentru a se sustrage de la răspundere penală, bărbatul de 37 de ani a lovit cu o sabie în zona cranio-cerebrală și a brațului stâng, un polițist din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale – I.P.J. Suceava, care se afla în exercitarea atribuțiilor de serviciu, punându-i viața în pericol și determinându-i o infirmitate și pierderea capacității de muncă, precum și încadrarea în gradul II de invaliditate.

De asemenea, în perioada mai 2017, acesta a constrâns o persoană pentru a vinde pliculețe cu substanțe interzise, aceasta fiind sechestrată și aflată sub supravegherea unei alte persoane, într-un apartament din municipiul Iași.

Ulterior, având în vedere modificările legislative și faptul că persoana condamnată s-a sustras executării pedepsei, polițiștii au întocmit un nou dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de evadare, urmând a fi soluționat procedural prin unitatea de parchet competentă.

Pentru exploatarea informațiilor obținute în activitatea de căutare, urmărire și arestare a bărbatului, polițiștii Serviciului Urmăriri din cadrul Direcției de Investigații Criminale au declanșat o operațiune ENFAST în care au beneficiat de sprijinul unităților de urmăriri din Germania, Franța și Spania, iar pentru arestarea acestuia au cooperat direct cu structura de urmăriri din cadrul Poliției Districtului Oslo-Regatul Norvegiei.

În prezent, persoana urmărită se află în custodia autorităților judiciare norvegiene, urmând să fie supusă procedurii de punere în executare a mandatului european de arestare emis pe numele său, și de predare către autoritățile judiciare române.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`