Nicuşor Dan a discutat aproape 4 ore, la Cotroceni, cu magistraţii care au vrut să vină la președinte și să expună problemele cu care se confruntă. Șeful statului le-a transmis că a fost o dezbatere utilă și că discuțiile vor continua.
„Este o primă discuție, este o dezbatere care trebuie să continue. Multe din lucrurile sesizate necesită verificări care o să ia timp. În mod special am pus întrebarea, dacă aveți disponibilitatea de a verifica anumite lucruri și nu aveți informația putem să vă ajutăm cu asta. O să aibă spațiu în aceleași condiții și oameni care s-au simțit vizați de ce ați spus dumneavoastră. Dezbaterea este utilă pentru ca oamenii să înțeleagă condițiile de muncă ale magistratului. Mulțumesc și discuțiile vor continua.” a declarat Nicușor Dan la finalul rundei de discuții.
Preşedintele Asociaţiei Iniţiativa pentru Justiţie, procurorul militar Bogdan Pîrlog, a afirmat, la întâlnirea cu președintele Nicușor Dan de la Palatul Cotroceni, că găşti din interiorul sistemului judiciar şi-au dat mâna cu găşti din afara sistemului.
”Situaţia în care se află sistemul judiciar la acest moment, nu s-a produs ca urmare a acţiunii unor forţe interne, şi nici a acţiunii unor forţe externe, ci s-a produs în momentul în care găşti din interiorul sistemului şi-au dat mâna cu găşti din afara sistemului şi, conjugat, fiecare pe palierul lui de competenţă, a reuşit să aducă un sistem judiciar care, într-adevăr, nu era perfect şi avea o serie de probleme reale, să-l aducă în stare de moarte clinică. De aceea, din punctul nostru de vedere, orice încercare de resuscitare sau de reparare trebuie făcută tot conjugat altfel nu va exista absolut nicio valenţă practică a demersurilor de reparare.”, a declarat Bogdan Pîrlog.
Iar fostul procuror la Judecătoria Gherla, Alexandru Oancea, care a demisionat din funcţie la 1 noiembrie, prin decret prezidenţial, a declarat că a decis să-şi dea demisia pentru că a constatat că, în cei 12 ani de activitate în magistratură, „nu s-a schimbat nimic în bine, ci dimpotrivă”.
„Am constatat, în cei 12 ani de activitate în magistratură, că în toată această perioadă nu s-a schimbat nimic în bine, ci dimpotrivă. Cu excepţia măririlor salariale, tot ce s-a întâmplat în acest timp a fost, după mine, un efort din partea unor grupuri de interese pentru a ajunge la starea la care s-a ajuns astăzi. Ăsta e motivul pentru care am demisionat.”, a afirmat Oancea la întâlnirea de luni, de la Palatul Cotroceni.
La rândul său, Liviu Cărneci, judecător în cadrul Tribunalului Covasna, a afirmat că justiția a devenit un sistem nefuncțional.
„Am comunicat către administrația prezidențială două cazuri punctuale care ar putea să prezinte caracteristicile unor abuzuri. Acestea nu cred că sunt simple accidente, ci simptome ale unui sistem profund disfuncțional. Problema reală este că sistemul de justiție nu dispune de mecanisme interne reale de autocorecție.
Abuzurile nu sunt identificate și corectate din interior, pentru că puterea este concentrată excesiv la vârf, într-un mod care permite controlul informal al carierei tuturor magistraților și selecția oamenilor care optează pentru funcții de conducere după alte criterii decât cele meritocratice.
În ultimii ani, cred că s-a consolidat un sistem oligarhic în justiție, al cărui centru de greutate se află la vârful ÎCCJ și al CSM-ului. Prin legile de justiție adoptate în anul 2022 s-au creat pârghii suficiente pentru a se tria și fixa în timp anumite funcții cheie în ierarhia sistemului judiciar.”, a spus Liviu Cărneci.
Cristian Anghel, fost procuror la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, fost procuror DNA și fost consilier juridic în Ministerul Justiției consideră că ceea ce vedem acum este rezultatul ingerințelor politicului în justiție.
„Eu cred că justiția arată astfel pentru că societatea noastră a permis mult prea des politicului să intervină în justiție. Dacă ne asumăm ca în continuare numirile să se facă prin jocuri politice netransparente, vom avea acest rezultat, inevitabil, indiferent de cum vom modifica legea.
De ce să concurăm dacă se știe cine va fi acolo? Există o relație foarte apropiată dintre unii colegi magistrați și politicieni, iar acest lucru este nepermis.”, a acuzat Anghel.
Iniţiativa a venit după ce câteva sute de procurori şi judecători au semnat un mesaj de susţinere pentru cei care au semnalat probleme în sistemul judiciar.
„Invitaţia pentru luni dimineaţă a fost pentru oameni care vor să semnaleze probleme de integritate în Justiţie.”, a explicat Nicuşor Dan pe 11 decembrie. Președintele a adăugat: „Vreau să fie o dezbatere în societate pe situaţia Justiţiei”.
Administraţia Prezidenţială a publicat duminică, 21 decembrie, sinteza observaţiilor transmise de magistraţi și alți actori din sistemul judiciar. Documentul arată că președintele a primit 320 de emailuri, peste 135 provenind de la mai mult de 250 de magistraţi.
Raportul prezintă observațiile scrise transmise direct între 11 și 19 decembrie, precum și distribuția pe instanţe și parchete: „În total, magistrații care au trimis emailuri provin de la 27 de instanțe și 14 parchete. Este posibil ca magistrații care au transmis observațiile în format anonim să facă parte și din alte instanțe sau parchete decât cele anterior enumerate”.
Mai mult, Administraţia Prezidenţială a primit peste 180 de mesaje de la cetăţeni, avocaţi, poliţişti, avertizori, grefieri şi alte persoane, semnalând observații și reclamații privind sistemul de justiție, recomandând o analiză aprofundată și dialog cu autoritățile competente.