Ursus își cere scuze pentru slaba organizare a concertului lui Robbie Williams la București, chiar dacă nu brandul s-a ocupat cu organizarea evenimentului

Ursus își cere scuze pentru slaba organizare a concertului lui Robbie Williams la București, chiar dacă nu brandul s-a ocupat cu organizarea evenimentului

Producătorul de bere Ursus, unul dintre sponsorii Concertului lui Robbie Williams la Bucureşti şi totodată furnizorul de bere al evenimentului, și-a cerut scuze față de participanții la eveniment și a subliniat faptul că numărul şi amplasarea punctelor de servire, cât şi modalitatea de plată de la eveniment au fost stabilite de către organizatorul evenimentului, nu de brandul URSUS.

Ca sponsor şi furnizor de bere al acestui eveniment, ţinem să ne cerem scuze faţă de toţi cei care nu au reuşit să îşi cumpere bere sau care au petrecut foarte mult timp aşteptând la coadă. Reprezentanţii URSUS au făcut tot posibilul pentru a asigura o bună desfăşurare a activităţii în limitele impuse de organizator. Cu toate eforturile noastre, este clar însă că o mare parte din cei prezenţi la concert au avut parte de o experienţă neplăcută legată de brandul URSUS”, au scris reprezentanții brandului pe pagina de Facebook.

Din acest motiv, Ursus oferă tuturor celor care au fost nemulțumiți de organizarea concertului câte un bax de bere cadou.

Am decis să le oferim tuturor celor care au fost din orice motiv nemultumiţi de experienţa de organizare a concertului, un bax de URSUS Premium cadou (6 doze de 0,5L)”, se mai arată în mesajul de pe Facebook.

Pentru a intrat în posesia celor şase doze de bere participanţii trebuie să trimită dovada participării la concertul Robbie Williams din Bucureşti.