100 de zile cu Donald Trump președinte. Cum ”sărbătorește” familia Simpson (VIDEO)

100 de zile cu Donald Trump președinte. Cum ”sărbătorește” familia Simpson (VIDEO)

Au trecut o sută de zile de la învestirea lui Donald Trump în funcția de președinte al Statelor Unite, prilej numai bun pentru creatorii serialului ”Familia Simpson” pentru a-l ironiza pe republican, dar și pe membrii echipei sale.

Clipul de promovare al episodului ce va fi difuzat duminică este înțesat de glume amare pe seama lui Trump și a viitorului Americii sub conducerea sa.

100 de zile cu Donald Trump președinte. Cum ”sărbătorește” familia Simpson

#DIRECT_ONE_ekj83i#

Creatorii animației îl prezintă întâi pe Sean Spicer, purtătorul de cuvânt de la Casa Albă (care s-a remarcat mai ales prin gafele făcute), spânzurat în sala în care se desfășoară conferințele de presă. Apoi apar în scenă Steve Bannon și Reince Preibus, consilierul principal și șeful de cabinet al lui Trump, luându-se la bătaie, aluzie la conflictele mocnite dintre oamenii președintelui.

Apoi își face apariția și Trump, care stă confortabil într-un pat și se laudă cu ”munca” sa. Bineînțeles, și de această dată părul ciudat al președintelui devine sursă de glumă. În timp ce urmărește articolele laudative la adresa lui, un om din echipă vine și-i spune că trebuie să citească un proiect de lege care are un număr consistent de pagini. Ideea că trebuie să mai și muncească nu-i convine deloc președintelui, așa că întreabă dacă nu poate afla de la Fox News despre acest proiect.

În timp ce Trump evită să-și facă treaba, fiica sa, Ivanka, ia locul judecătoarei Ruth Bader Ginsburg în Curtea Supremă.

În final se pot vedea și reacțiile lui Homer și Marge Simpson în fața acestor grozăvii.

Ultima oră
21:33 - Agricultorii din Grecia amenință cu continuarea protestelor naționale. Care sunt principalele probleme ale fermierilor și crescătorilor de animale (VIDEO)
21:16 - Traian Băsescu, despre intrarea României în recesiune tehnică: „Eu nu sunt atât de optimist”. Fostul președinte a dat soluția. Cum ar trebui să acționeze Guvernul acum (VIDEO)
20:51 - Ana Bărbosu riscă suspendarea pentru încălcarea regulamentului anti-doping. Gimnasta va fi apărată de avocatul Simonei Halep
20:34 - După aproape 12 ore de la anunțul INS, că România a intrat în recesiune tehnică, Nicușor Dan explică situația economică: „Nu e ceva ce descoperim acum”
20:12 - Lucrările la Secțiunea 4 a Autostrăzii Sibiu–Pitești se apropie de final. Când va fi deschis traficul prin tunelurile Alina și Daniela (FOTO)
20:05 - Daniel Băluță, după criticile lui Bolojan privind proiectele din Capitală: „Vă rog să mă scuzați pentru că mi-am permis să lucrez la Planșeul Unirii, să construiesc stații de metrou, spitale, stații de pompieri, școli”
19:35 - Tăierea tichetelor de masă, motiv de revoltă pentru minerii din CE Oltenia: „Ne-ai umblat la buzunar, frate, te-am ars. Ne-am săturat să fim mințiți”
19:35 - Profesorii pregătesc proteste în plină perioadă de simulări naționale. Ce nemulțumiri au cadrele didactice
18:59 - Domeniile în care vor avea loc concedieri și restructurări, în următorii doi ani. Anunțul făcut de ministrul Economiei
18:59 - Robert F. Kennedy Jr., secretarul american al Sănătății, recunoaște că trăgea pe nas cocaină de pe capace de toaletă (VIDEO)