Cel puţin 14 persoane, dintre care zece gardieni, au murit duminică într-un atac armat asupra unei închisori din Ciudad Juarez, la graniţa cu Statele Unite, în timpul căruia au evadat cel puţin 24 de deţinuţi, informează AFP.
Conform informaţiilor furnizate de Biroul procurorului statului Chihuahua într-un comunicat, în atac au fost, de asemenea, rănite patru persoane.
Atacul a avut loc în dimineaţa zilei de duminică când oameni înarmaţi au sosit în vehicule blindate şi au deschis focul asupra gardienilor.
În momentul atacului, familiile deţinuţilor aşteptau să intre în închisoare pentru a-şi vizita rudele.
Conform primelor elemente ale anchetei, scopul atacului a vizat facilitarea evadării unui grup de prizonieri.
Cu ajutorul armatei, poliţiştii au făcut patru arestări. Sursa citată nu a precizat dacă este vorba de prizonieri evadaţi sau atacatori.
În închisoarea din acest oraş situat în nordul Mexicului se află membri ai braţelor armate ale cartelurilor Sinaloa şi Juarez, care se luptă pentru controlul asupra oraşului de mai bine de 15 ani.