52 de persoane au murit, după un incendiu devastator la un spital COVID-19 din Irak (VIDEO)

52 de persoane au murit, după un incendiu devastator la un spital COVID-19 din Irak (VIDEO)
Incendiu la un spital COVID-19 din Irak / Foto: captură video Newz

Luni, cel puțin 52 de persoane și-au pierdut viața în timpul unui incendiu devastator la un spital COVID-19, din Irak. Tragedia a avut loc la două luni după un eveniment similar, în urma căruia și-au pierdut viața 80 de cetățeni.

Din primele informații, în urma incendiului din 12 iulie, în sudul Irakului au decedat 52 de persoane, în timp ce alți 22 de oameni au fost răniți, informează AFP, potrivit Agerpres.

În secția COVID-19, din spitalul Al-Hussein erau 70 de paturi, iar în prezent, în localitatea Dhi Qar a fost declarată stare de urgență, având în vedere că victimele tragediei au fost numeroase, iar căutările continuă.

Incendiu puternic la un spital COVID-19 din Irak

Pentru moment, cauzele incendiului sunt în curs de investigare, în timpul nopții premierul irakian convocând miniștrii și responsabili de securitate.

Din primele date, flăcările ar fi izbucnit din cauza unor tuburi de oxigen. În cazul în care ipoteza se confirmă,  scenariul este unul similar cu cel petrecut în luna aprilie la Bagdag, unde au murit 80 de persoane.

Sute de oameni, la locul tragediei în care au murit 52 de persoane

În localitatea Nassirya s-au adunat sute de localnici la spital, pentru a contribui la căutările pacienților prinși în flăcări și pentru a fi alături de familiile afectate.

Totodată, potrivit sursei citate, 20 de pacienți au putut fi evacuați din clădire.

Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.