Kokichi Akuzawa din Japonia a reușit să cucerească vârful muntelui Fuji, cel mai înalt din țară, cu o altitudine de 3.776 metri. El are 102 ani și a intrat în Cartea Recordurilor.
Kokichi este președinte onorific al Clubului de Alpinism Gunma și urcă pe munte aproape săptămânal, conform Click.
În 2022, a cucerit vârful Nabewariyama (1.272 m) pentru a marca împlinirea vârstei de 99 de ani. De data aceasta și-a propus să cucerească Muntele Fuji și a reușit.
Pe 3 august, la ora locală 8:40 dimineața, Kokichi a început ascensiunea pe traseul Yoshida, cel mai ușor dintre cele patru care duc spre vârf.
În loc să încerce ascensiunea într-o singură zi, Kokichi a împărțit urcarea pe trei zile, petrecând două nopți în cabane de munte.
Primele două zile ale ascensiunii au decurs fără probleme, însă a treia zi a fost extrem de dificilă pentru bărbatul de 102 ani. Condițiile de la altitudine l-au făcut pe Kokichi să simtă nevoia să renunțe, însă a reușit să ducă la bun sfârșit planul.
În ciuda tuturor provocărilor, bărbatul a reușit. A devenit cel mai în vârstă bărbat care a urcat pe Muntele Fuji. Cea care l-a susținut întotdeauna, în special în această misiune, a fost fiica sa, Motoe, în vârstă de 70 de ani. Ea și-a sfătuit tatăl să meargă pas cu pas și să nu se grăbească.