A murit Stanislav Șușchievici, bărbatul care i-a dat vestea lui Gorbaciov că Uniunea Sovietică nu mai există

A murit Stanislav Șușchievici, bărbatul care i-a dat vestea lui Gorbaciov că Uniunea Sovietică nu mai există
A murit Stanislav Șușchievici, bărbatul care i-a dat vestea lui Gorbaciov că Uniunea Sovietică nu mai există. Sursa: Hepta/Sputnik / Dmitryi Donskoy

Fostul lider al Belarusului, Stanislav Șușchievici, bărbatul care i-a dat vestea lui Mihail Gorbaciov că Uniunea Sovietică nu mai există, a murit la vârsta de 87 de ani, a declarat miercuri soția sa, citată de presa belarusă.

Șușchievici a fost unul dintre cei trei actori principali, alături de președintele rus Boris Elțin și de cel al Ucraine, Leonid Kravciuk, care au contribuit la sfârșitul Uniunii Sovietice, aflându-se într-o cabană de vânătoare din Belarus, potrivit Reuters.

Stanislav Șușchievici, critic dur al lui Lukașenko

„URSS ca o realitate geopolitică și un subiect al legislației internaționale, a încetat să existe”, au anunțat cei 3 într-un comunicat comun în care anunțau formarea Comunitatății Statelor Independente.

Șușchievici a povestit în anii următori că ceilalți doi lideri l-au nominalizat în glumă să-l informeze pe Gorbaciov, lucru pe care l-a făcut în timpul unui telefon dat Kremlinului în timp ce președintele Rusiei l-a sunat pe omologul său american George Bush.

Gorbaciov, care supraviețuise unei lovituri de stat din august 1991, a fost forțat să demisioneze săptămâni mai târziu, când steagul sovietic a fost coborât pentru ultima oară peste Kremlin.

Șușchievici a condus Belarus până în 1994, când a pierdut alegerile prezidențiale în fața lui Lukașenko și a eșuat în câteva campanii ulterioare împotriva lui. El a rămas un critic dur al lui Lukașenko și a susținut protestele în masă împotriva lui după alegerile disputate din 2020, deși nu a participat la demonstrații din cauza stării sale de sănătate în declin.

Referințele despre Șușchievici, șterse din manualele de istorie

Într-un interviu acordat Reuters în luna august a acelui an, Șușchievici a prezis corect că Lukașenko va păstra puterea, susținut de puternica sa armată și de Moscova.

„Lukașenko servește Kremlinul pentru că altfel nu ar putea rezista. Kremlinul… îl sprijină”, a declarat el pentru Reuters prin telefon din casa sa.

„În astfel de condiții, este dificil pentru opoziția belarusă bătută și torturată să se lupte cu Rusia”.

Lukașenko a semnat un decret special în 1997 prin care pensia lui Șușkevici a fost înghețată. În 2015, moment în care valoarea pensiei a scăzut aproape la zero, el a cedat și a ridicat-o la 220 de dolari pe lună.

Referințele la Șușchievici au fost eliminate din cărțile de istorie școlare în 2021, după ce acesta a vorbit de nenumărate ori împotriva reprimării protestelor de către Lukașenko.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`