A patra rundă de negocieri dintre Rusia și Ucraina a intrat în „pauză tehnică” până marți, după cum a anunțat Mihailo Podoliak, consilier al președintelui Zelenski și membru în echipa de negociere, potrivit CNN.
Podoliak a ținut să dea asigurări că negocierile nu s-au încheiat, iar discuțiile dintre cele două tabere vor continua, după cum a comunicat pe contul său de Twitter.
Negociatorul ucrainean, Mykhailo Podoliak, a anunțat, într-o postare pe Twitter, că a fost luată o „pauză tehnică” în discuțiile dintre Ucraina și Rusia până marți.
„A fost luată o pauză tehnică în negocierile dintre cele două tabere, până mâine (…) negocierile continuă”, a scris el pe Twitter.
A technical pause has been taken in the negotiations until tomorrow. For additional work in the working subgroups and clarification of individual definitions. Negotiations continue…
— Михайло Подоляк (@Podolyak_M) March 14, 2022
Înainte ca Podoliak să transmită acest mesaj, președintele ucrainean Volodimir Zelensi a anunțat că negocierile se desfășoară prin videoconferință și sunt „dificile”.
Luni, bombardamentele din Mariupol, Harkov și Kiev ar fi continuat chiar și în timpul negocierilor pentru pace. O femeie cu bebelușul ei au murit la Mariupol, în timpul unui bombardament. În total, forțele ruse au ucis în acest oraș peste 2.500 de civili. Noi explozii au avut loc în Harkov, oraș distrus complet de ruși.
Ministrul Sănătății din Ucraina a anunțat că forțele ruse au distrus până acum șapte spitale. Peste 100 de unităţi medicale ar fi fost avariate. Lovită a fost și o clădire din apropiere de Kiev în care erau tratate persoane cu dizabilități.
Dacă până luni cele două tabere s-au întâlnit față în față, luni a fost momentul în care negocierilor au avut loc în sistem de videoconferință.
Consilierul președintelui Zelenski, Podoliak a transmis aceste date pe Twitter, acolo unde a anunțat că discuțiile continuă, iar fiecare parte își exprimă activ pozițiile, însă discuțiile sunt „dificile”.
The parties actively express their specified positions. Communication is being held yet it’s hard. The reason for the discord is too different political systems. 🇺🇦 is a free dialogue within the society & an obligatory consensus. 🇷🇺 is an ultimatum suppression of its own society pic.twitter.com/O00fnCd1WP
— Михайло Подоляк (@Podolyak_M) March 14, 2022