Un accident mai puțin obișnuit s-a petrecut într-un oraș din Coreea de Sud. Două persoane au fost ucise, iar alte 18 au fost rănite, într-o piață publică, după ce un camion a pătruns în zona pietonală și a accelerat necontrolat.
Un camion uşor a intrat într-o piaţă dintr-un oraș din Coreea de Sud şi a accelerat necontrolat pe o distanţă de 150 de metri. În acest accident au fost rănite 18 persoane, iar alte două au murit. Victimele au fost preluate de serviciile de urgență și internate la spitalele din zonă pentru îngrijiri medicale, potrivit Reuters.
Reprezentanții echipelor de salvare au comunicat presei că incidentul a avut loc în Bucheon, o localitate situată la aproximativ 20 km vest de capitala Seul.
Sursele citate au declarat că șoferul, în vârstă de 60 de ani, nu se afla într-o stare critică și nici nu consumase alcool. Testele pentru consumul de substanțe interzise au ieșit negative a anunțat poliția locală, într-o conferință de presă.
În acest context, context, pentru a stabili cauzele acestui accident anchetatorii vor face o serie de verificări tehnice. Poliţia face demersuri în acest sens.
A truck crashed into a market in Bucheon on Thursday, killing two people and injuring 18 others, officials said.https://t.co/zj6d69yGsZ
— The Korea Times (@koreatimescokr) November 13, 2025
Potrivit martorilor care au asistat la aceast accident, vehiculul a dat, inițial, cu spatele pe o distanță de aproximativ 28 de metri. Apoi, șoferul a accelerat și a înaintat încă 150 de metri, lovindu-i pe pietonii aflați în drum.
Interogat de poliție, șoferul a susținut că vehiculul său a avut o defecțiune. Pe de altă parte, oficialii verifică imaginile de pe camerele de securitate pentru a stabili ce s-a întâmplat.
Două victime au fost declarate decedate la spital. Alte 11 persoane, conform ultimului bilanț, dintre cele 18 persoane rănite, au suferit leziuni grave.
Oficialii nu au dat detalii cu privire la starea acestora, astfel că nu se poate spune dacă sunt în pericol de moarte.