Administrația Joe Biden se afundă pe zi ce trece în crize tot mai greu de gestionat, deși nu a ajuns nici măcar la jumătatea mandatului. Casa Albă pare că a scăpat situația de sub control și întâmpină tot mai multe dificultăți în gestionarea problemelor pe care le întâmpină americanii de rând, așa cum arată un bilanț sumbru la zi: criză în domeniul energiei, inflație galopantă, lipsa unor produse de bază, precum laptele praf pentru sugari, prăbușirea piețelor și a indicilor bursieri sau amplificarea crizei migranților.
Contextul este unul problematic pentru democrați. Cu o administrație depășită de crize aceștia vor avea serioase probleme în toamna anului 2022 când urmează să aibă loc în SUA aşa-numitele alegeri ”de mijloc de mandat”, în care toate locurile din Camera Reprezentanţilor şi o treime din locurile din Senat vor fi reînnoite.
Cea mai presantă dintre crizele la care administrația Biden pare că nu are nicio soluție este cea din domeniul energiei. Prețul mediu al unui galon de benzină ar putea atinge 6 dolari în această vară – în timp ce americanii ar putea foarte bine să ajungă să plătească 2.200 de dolari în plus în acest an pentru a-și umple rezervoarele, potrivit noilor rapoarte.
Avertismentul vine în momentul în care costul unui galon a depășit pragul de 6 dolari în California, un indicator că prețul este în creștere la nivel național – din cauza invaziei ruse a Ucrainei, urmată de o cerere foarte mare după eliminarea restricțiilor COVID și creșterea mobilității populației.
În lipsa unor măsuri coerente și a unui plan bine pus la punct de redresare economică, americanii ar trebui să se aștepte la un val de scumpiri. Prețul cu amănuntul ar putea crește cu încă 37% până în august.
Țițeiul american se tranzacționa marți la 114,07 dolari, în timp ce Brent Crude, principala piață mondială de referință a petrolului, se tranzacționa la 114,86 dolari, a raportat US Energy Information. Administration.
Familiile americane plătesc acum bani pentru benzină la o rată de 5.000 de dolari pe an – în creștere față de 2.800 de dolari în urmă cu doar un an, a constatat studiul realizat de Yardeni Research.
Între timp, administrația Biden a fost criticată din partea industriilor de petrol și gaze pentru politicile care au făcut să existe rezerve limitate de țiței. Săptămâna trecută, Casa Albă a declarat că anulează trei contracte de închiriere de petrol și gaze din Golful Mexic și de pe coasta Alaskai. „Administrația vorbește despre necesitatea unei oferte mai mari și acționează pentru a o restricționa”, a spus Frank Macchiarola, vicepreședinte senior al Institutului American de Petrol.
Într-un climat economic dificil, există deja prea multe semne ale unei recesiuni care se apropie de SUA. Politicile administrației Biden coincid cu scăderea drastică a puterii de cumpărare a americanilor, iar de aici rezultă o cascadă de efecte negative.
Printre motivele pentru un scenariu catastrofal pentru economia SUA se numără faptul că înăsprirea politicii monetare a provoacat izbucnirea bulelor de pe piețele de acțiuni și de credit. De la începutul anului, nu numai că schimbarea bruscă de politică a Rezervei Federale a șters aproape 20% din valoarea pieței de valori; a distrus, de asemenea, aproape 20% din valoarea pieței de obligațiuni și aproape 50% din valoarea piețelor exotice precum bitcoin.
Economiile combinate de aproximativ 12 trilioane de dolari, sau 50% din produsul intern brut, reprezentate de averea gospodăriilor americane de la începutul anului, este de asemenea un indiciu pentru reducerea cererii consumatorilor în timp.
Din cauza pierderilor pe piața financiară este posibil ca consumatorii să reducă în curând cheltuielile cu până la 2% din PIB. Acesta este ultimul lucru de care economia SUA are nevoie, însă este ceva firesc având în vedere că americanii se confruntă cu creșteri galopante de prețurilor la benzină și alimente și pentru că salariile lor sunt erodate de inflația ridicată.
Un alt motiv de îngrijorare este faptul că înăsprirea Fed a dus la o creștere bruscă a ratei ipotecare pe 30 de ani de la aproximativ 3% la începutul anului la 5,5% în prezent. Acest lucru a redus accesibilitatea locuințelor cu 25%. Aceasta, la rândul său, duce deja la o reducere semnificativă a cererii de locuințe.
Perspectivele economice din SUA sunt însă întunecate de mediul extern mult mai dificil pentru exportatorii americani, ca urmare a creșterii dolarului și a slăbirii restului economiei mondiale. Dolarul a urcat la maximul din ultimii 20 de ani, deoarece străinii au fost atrași de ratele mai mari ale dobânzilor din SUA și de siguranța obligațiunilor de trezorerie americane într-un moment de turbulențe ale pieței financiare globale.
În același timp, economia mondială se confruntă cu o încetinire economică sincronizată cu slăbirea simultană a economiilor de pe piața chineză, europeană și de pe piețele emergente. Spre deosebire de 2008, când creșterea economică puternică chineză a susținut economia mondială, SUA și restul lumii nu pot conta pe China ca principal motor al creșterii din cauza politicii de toleranță zero COVID a președintelui Xi Jinping, dăunătoare din punct de vedere economic.
La colecția de crize pe care le adună mandatul lui Joe Biden a apărut și o lipsă a produselor de bază, precum laptele praf pentru sugari, care a făcut SUA să semene cu o țară din lumea a treia.
Rafturile cu lapte praf pentru bebeluși din supermarketurile din SUA s-au golit după ce producătorul american Abbott Laboratories a retras de la vânzare stocuri mari de lapte praf în februarie, în urma unor plângeri din partea consumatorilor că acestea ar provoca infecții bacteriene.
Compania a anunțat luni că a ajuns la un acord cu autoritatea de reglementare în domeniul sănătății din SUA pentru a relua producția de lapte praf la fabrica sa din Michigan, un pas major către rezolvarea penuriei la nivel național.
Abia în ultimul ceas și după insistențele și criticile congresmenilor americani președintele american Joe Biden a invocat Legea pentru Producţia de Apărare pentru pentru a ajuta producătorii de lapte praf pentru sugari să obțină mai repede ingredientele necesare. Criza este însă departe de a se fi încheiat, așa cum scrie fortune.com.
Departamentul Apărării „va utiliza contractele cu companiile aeriene cargo, aşa cum a făcut în primele luni ale pandemiei, pentru a transporta produse provenite de la fabrici din străinătate care satisfac normele americane de securitate”, a precizat Casa Albă într-un comunicat. Această operaţiune, denumită „Operation Fly Formula”, va permite „accelerarea importurilor şi distribuţiei de lapte praf, oferind în acelaşi timp un sprijin producătorilor care continuă să îşi majoreze producţia”, se mai arată în comunicat.
Problema migrației ilegale s-a agravat în SUA, în ciuda faptului că a reprezentat una dintre temele de campanie principale ale lui Joe Biden.
Datele guvernului sugerează deja o creștere a migranților. În această săptămână, Departamentul pentru Securitate Internă a dezvăluit că 234.088 de migranți au fost opriți la granița dintre SUA și Mexic în aprilie – cel mai mare număr din istoria departamentului. Aproape 30.000 dintre aceste treceri ilegale au fost înregistrate de agenții Poliției de Frontieră în sectorul El Paso.
În acest context, administrația Biden se confruntă cu grave probleme în justiție. Procurorii generali din Texas și din alte 23 de state dau în judecată pentru a bloca ridicarea prevederii despre care autoritățile estimează că a fost folosită pentru a îndepărta 1,7 milioane de imigranți fără a le lua în considerare cererile de azil de la debutul pandemiei de COVID-19. Se așteaptă ca un judecător federal din Louisiana să se pronunțe asupra viitorului autorității înainte de 23 mai, dar a dat deja de înțeles că va menține acest mecanism în vigoare, potrivit abcnews.
Administrația Biden s-a confruntat cu critici virulente după ce a anunțat crearea unui „Consiliu al Dezinformării” menit să combată răspândirea de știri false. Confruntat cu presiunea publică, Joe Biden a decis să renunțe la planurile controversate. Într-o declarație de miercuri, Nina Jankowicz, „expertul în dezinformare” selectat pentru a conduce grupul și-a dat demisia.
Consiliul a făcut obiectul unor reacții virulente din partea republicanilor, libertarienilor și chiar a unor liberali, care nu au ezitat să compare inițiativa lui Biden cu “Ministerul Adevărului” din romanul clasic al lui George Orwell „1984”.
Administrația Biden a anunțat în liniște crearea consiliului luna trecută, spunând că este menit să combată răspândirea „dezinformarii” de către agenții Rusiei, Chinei și Iranului care „pot afecta securitatea frontierei, siguranța americanilor în timpul dezastrelor și încrederea publicului în instituțiile noastre democratice.”