Afganistan: Victoria talibanilor, sărbătorită cu focuri de armă. Cel puțin 17 morți și 41 de răniți

Afganistan: Victoria talibanilor, sărbătorită cu focuri de armă. Cel puțin 17 morți și 41 de răniți
Sursa foto: Hepta

Masacru la Kabul, vineri Cel puţin 17 persoane au fost ucise și 41 rănite de o ploaie de gloanțe trase de talibani. Mujahedinii au sărbătorit cu împușcături în aer liber victoria asupra provinciei afgane Panjshir, ultima care mai rezista împotriva islamiştilor, transmite reuters.com.

Lideri ai opoziţiei contra talibanilor au negat că provincia ar fi căzut în mâinile acestora.

Cel puţin 14 persoane au fost rănite de focuri de celebrare în provincia Nangarhar, la est de Kabul, a declarat Gulzada Sangar, purtător de cuvânt al unui spital din capitala provinciei, Jalalabad.

La rândul său, principalul purtător de cuvânt al talibanilor, Zabihullah Mujahid, a îndemnat să se renunţe la astfel de gesturi de sărbătorire cu focuri de armă.

„“rmele și gloanțele care v-au fost înmânate sunt proprietate publică și nimeni nu are dreptul să le risipească. Evitaţi să trageţi şi mulţumiţi-i în schimb lui Allah. Gloanţele pot răni civili, aşadar nu trageţi fără să fie necesar”, a îndemnat el.