UPDATE, 16 noiembrie, ora 1.30 // După procesarea a 98% din procesele verbale, devine clar că Maia Sandu va fi noua președintă a Republicii Moldova, potrivit TV8. Pentru candidata PASau votat peste 824.000 de alegători, în timp ce contracandidatul ei, președintele în exercițiu Igor Dodon, a obținut circa 687.000 de voturi, conform rezultatelor preliminare. Astfel, se profilează o victorie covârșitoare pentru candidata pro-europeană, care în acest moment are un avans de 11% față de șeful statului în funcție.
UPDATE, 15 noiembrie, ora 23.30 // Maia Sandu se regăsește în continuare pe primul loc în finala alegerilor prezidențiale din Republica Moldova, după prelucrarea a 94% dintre procesele verbale. Candidata pro-europeană a obținut 52,08% din voturi, în timp ce pro-rusul Igor Dodon, președintele în funcție, are doar 47,93%, potrivit rezultatelor preliminare prezentate de cătreComisia Electorală Centrală, transmite TV8.
Știrea inițială //Rezultatele preliminare de la Comisia Electorală Centrală a Republicii Moldova, după procesarea a 74% dintre procesele verbale, o plasează pe Maia Sandu la un scor de 52,19%, în timp ce Igor Dodon ar fi obținut doar 47,81% din voturile valabil exprimate, potrivit TV8.
Peste 1,64 de milioane de cetățeni au votat în turul II al alegerilor prezidențiale din Republica Moldova, potrivit datelor comunicate de către Comisia Electorală Centrală de peste Prut. Numărul alegătorilor care s-au prezentat la urnele naționale a fost de circa 1,38 milioane, reprezentând o pondere de 48,45% din prezența totală (52,7%).
Tabăra pro-europeană primit o primă veste bună după închiderea secțiilor de votare din Republica Moldova. Datele preliminareale exit poll-ului realizat de către Compania „Intellect Group” în colaborare cu asociația SPERO o dau câștigătore pe Maia Sandu. Ea a avut deja o primă reacție.
„Oamenii au ieşit la vot pentru că le pasă. Oamenii vor ca puterea să le ofere soluţii. Mulţumesc tuturor celor care au participat azi la vot. Le mulţumesc frumos oamenilor care au mers sute de kilometri pentru a merge la vot. Ne închinăm în faţa dvs. Diaspora a votat în număr de peste 250.000. Este un record istoric. Oamenilor le pasă de rude, de casa lor. Regretăm foarte mult că mulţi aţi aşteptat ca să puteţi vota.Din păcate, instituţiile statului nu s-au ridicat la nivelul provocărilor generate de aceste alegeri. Poliţia şi procuratura au închis ochii la organizarea transportării alegătorilor. În pofida acestor miopii selective din partea unor funcţionari, vocea cetăţenilor se va face auzită. Vin cu un apel la poliţişti. Se vor pune presiuni pentru fraude. Trebuie să protejaţi votul cetăţeanului.Vreau să le mulţumesc frumos observatorilor pentru eforturile lor. Vreau să protejăm votul cetăţenilor. Eu şi colegii mei vom fi foarte atenţi. Să aşteptăm în calm rezultatul alegerilor. Să nu ne lăsăm provocaţi. Sper ca rezultatele să fie realiste”, a declaratMaia Sandu.
Chiar și așa, Igor Dodon s-a arătat „optimist” cu privire la rezultate scrutinului.
„Vin cu mulțumire către toți cetățenii, care au dat dovadă de mobilizare masivă. Avem o prezență mai mare chiar decât în 2016. Avem o participare foarte mare în diasporă și în Est și în Vest. Avem participare mare și în stânga Nistrului. Nu am să mă refer la aprecieri privind la modul în care a decurs votul, în special în diasporă.Sunt optimist privind rezultatele acestui scrutin. Calculele noastre arată că noi conducem la o diferență destul de mare, fără votul din diasporă și din regiunea transnistreană. Dar noi suntem gata de orice scenariu, la fel ca oponenta mea. Dar trebuie toți să dăm dovadă de responsabilitate. A fost multă ură aș spune, luptă la limită, dar gata, alegerile s-au finalizat. Chem toată lumea la pace, liniște și calm.Începând de mâine, în afară de cine va acumula cele mai multe voturi, contează ce se va întâmpla în Republica Moldova, ce se va întâmpla în Parlament, cum vom vota bugetul pentru 2021, politica fiscală. Prea tare s-a divizat societatea în această campanie, de aceea vă îndemn la liniște și calm. Mâine dimineață vom avea o întrevedere cu premierul și vom decide asupra tuturor problemelor cu care se confruntă oamenii. Vă îndemn la calm pe toți, ajunge atâta murdărie. E timpul să revenim la normalitate, la soluționarea problemelor cetățenilor”, a declaratIgor Dodon, citat deUnimedia.