Analiza așantioanelor prelevate în Siria de către experții ONU cu privire la folosirea armelor chimice ar putea dura ”până la trei săptămâni”, a anunțat Organizația pentru Interzicerea Armelor Chimice, la Haga, informează AFP.
„Acum, probele culese de echipă vor fi analizate în laborator„, a anunțat Organizația, adăugând că ”aceste proceduri pot dura până la trei săptămâni”.
„Toate eforturile posibile vor fi depuse în vederea accelerării procesului„, a precizat OIAC.
Ulterior, raportul anchetatorilor va fi predat secretarului general al Națiunilor Unite.
Experții ONU au ajuns, sâmbătă după-amiază, în Olanda. Avionul la bordul căruia se aflau a aterizat în jurul orei 17:00, ora locală, pe aeroportul din Rotterdam.
„Eşantioanele urmează să fie trimise la aproximativ şase laboratoare în întreaga lume, în ţări care sunt implicate politic„, a declarat pentru sursa citată Michael Luhan, un purtător de cuvânt OIAC.
„Fiecare eşantion, indiferent că este vorba despre eşantioane de sol, apă sau sânge, trebuie să fie împărţit în două, iar fiecare parte va fi trimisă la alt laborator, cu scopul de a obţine rezultate fiabile„, a precizat el.