Aproape 100 de replici resimțite după cutremurul din Myanmar de 7,7 grade. Bilanțul a ajuns la 3.600 de morți

Aproape 100 de replici resimțite după cutremurul din Myanmar de 7,7 grade. Bilanțul a ajuns la 3.600 de morți
Cutremur Myanmar Sursa foto: X /Myanmar Fire Services Department

După cutremurul devastator de 7,7 grade pe scara Richter din Myanmar s-au înregistrat 98 de replici, a transmis Departamentul de meteorologie și hidrologie al țării.

Ce magnitudine au avut replicile

Magnitudinea replicilor a variat de la 2,8 la 7,5 grade. Bilanțul victimelor cutremurului devastator din Myanmar a ajuns la 3.600 de morți, 5.017 răniți și 160 de persoane dispărute, conform știrileprotv.

Majoritatea victimelor au fost raportate în Mandalay și în împrejurimile orașului, fiind al doilea ca mărime din țară.

Pagube devastatoare în urma cutremurului

Din cauza precipitațiilor abundente și a vântului, intervențiile au fost îngreuntate, iar corturile și unitățile medicale improvizate au fost distruse. Meteorologii au avertizat că există risc foarte crescut de inundații și alunecări de teren pentru că se apropie sezonul ploios.

Distrugerile din unele zone sunt immense, iar până la 80% din infrastructura din orașul Sagaing este afectată. Situația umanitară rămâne în continuare gravă, mai ales pentru populațiile vulnerabile din zonele marcate de conflict.

Operațiunile de căutare și salvare s-au încheiat, iar echipajele sunt concentrate acum pe îndepărtarea dărâmăturilor care au rămas.