Arabia Saudită a numit ambasador în Irak, după mai bine de 20 de ani în care relațiile diplomatice dintre cele două țări au fost complet înrerupte, anunță New York Times.
Acest pas ar putea semnala o revenire la normal a colaborării dintre cele două state, pentru prima oară de la invadarea Kuweitului de către Saddam Hussein, în 1990, dar și dorința Arabiei Saudite de a-și întări prezența in Irak, pentru a contracara influența Iranului.
Ministrul irakian al afacerilor externe Hoshyar Zebari nu a dezvăluit numele noului ambasador.
Bagdadul şi-a redeschis Ambasada la Riad în 2009, dar Arabia Saudită nu a luat aceeaşi măsură atunci, din cauza situaţiei critice pe planul securităţii şi a conflictului din Irak dintre şiiţi şi suniţi.
Recent, autoritățile celor două țări au discutat și schimbul de prizonieri aflați în închisorile lor.
Numirea noului ambasador ar putea fi un pas în favoarea redresării imaginii Irakului, care pare că vrea să-și curețe reputația și să se îndrepte cu pași mărunți spre mult tergiversata întrunire a statelor din Liga Arabă.