Asaltul Rusiei asupra Bahmutului „în mare parte” a stagnat, estimează Marea Britanie: „Este probabil, în primul rând, rezultatul uzurii extreme a forțelor ruse”

Asaltul Rusiei asupra Bahmutului „în mare parte” a stagnat, estimează Marea Britanie: „Este probabil, în primul rând, rezultatul uzurii extreme a forțelor ruse”
Foto: Hepta.ro / Sputnik / Taisia Liskovets

Asaltul Rusiei asupra orașului Bahmut din estul Ucrainei „în mare parte” a stagnat, estimează Ministerul britanic al apărării (MoD), potrivit The Guardian.

Marea Britanie, analiză despre stagnarea asaltului rusesc de la Bahmut

Londra a prezentat sâmbătă cea mai recentă analiză cu privire la evoluția războiului din Ucraina, context în care a vorbit despre stagnarea asaltului rusesc din zona Bahmut, un oraș pentru care s-au purtat bătălii aprige în ultimele luni.

„(Stagnarea, n.r.) este probabil, în primul rând, rezultatul uzurii extreme a forțelor ruse. Ucraina a suferit, de asemenea, pierderi grele în apărarea lui (a orașului, n.r.)”, spune MoD.

Potrivit MoD, situația Rusiei s-a înrăutățit probabil din cauza „tensiunilor dintre Ministerul rus al apărării și Grupul Wagner, care contribuie amândouă cu trupe în sector”.

Bătalia pentru Bahmut a fost cea mai îndelungată și cea mai sângeroasă din războiul lansat de Rusia împotriva Ucrainei.

În opinia Londrei, Rusia și-a mutat probabil atenția operațională către Avdiivka, localitate aflată la sud de Bahmut, și către sectorul Kremina-Svatove din nord, „zone unde Rusia probabil doar aspiră să își stabilizeze linia frontului”.

„Asta sugerează o revenire generală la un design operațional mai defensive, după rezultate neconcludente la tentativele sale de a efectua o ofensivă generală începând din ianuarie 2023”, a mai explicat MoD.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`