Atac armat într-o școală din Bosnia. Un profesor a fost împușcat de un băiat de 14 ani

Atac armat într-o școală din Bosnia. Un profesor a fost împușcat de un băiat de 14 ani
Sursa foto: Pixabay.com

Atac armat într-o școală din Bosnia, loc în care copiii cu vârste cuprinse între 6 și 15 ani merg la cursuri în fiecare zi. Un profesor de engleză a fost împușcat în gât de un băiat de 14 ani. În urma episodului șocant, bărbatul a ajuns la spital, unde a fost intubat și supus de urgență unei intervenții chirurgicale.

Un profesor de engleză a fost împușcat într-o școală din Bosnia

Incidentul șocant a avut loc miercuri, 14 iunie, într-o școală din Lukavac, Bosnia. Oamenii legii l-au reținut pe băiat, potrivit agenției AFP.

Potrivit primelor cercetări, tânărul, care nu are 14 ani împliniți, a fost elev al instituției de învățământ.

„Copilul a fost transferat la o altă şcoală la începutul celui de-al doilea semestru, din motive disciplinare”, a transmis ministrul Educației, Ahmed Omerovic, după atacul din acea școală.

Adolescentul ar fi recurs la acest gest din dorința de a se răzbuna pe reprezentanții școlii la care a învățat până în semestrul al doilea, potrivit contextului.

„Băiatul, care nu are încă 14 ani, se află sub supravegherea poliţiei într-un sediu al poliţiei din Lukavac. Arme de foc şi alte obiecte abandonate au fost plasate la loc sigur până când va începe ancheta”, a transmis Ministerul de Interne al cantonului Tuzla, potrivit sursei citate.

Starea de sănătate a profesorului de engleză, care era și director adjunct al școlii, este un stabilă, după ce a fost operat.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`