Externe
Un bărbat a deschis focul, marţi, într-un campus studenţesc din statul american Texas, rănind cel puţin trei persoane.
Purtătorul de cuvânt al instituţiei de învăţământ a confirmat existenţa unui incident armat. Televiziunile americane au prezentat imagini în care un agresor pare să fi fost arestat.
Incidentul a avut loc la campusul North Harris, aparţinând Colegiului studenţesc Lone Star din oraşul Houston, scrie CNN.
Cel puţin trei persoane au fost rănite în atac şi au fost preluate de ambulanţe.
Potrivit reporterilor locali, în momentul în care s-au auzit focurile de armă, majoritatea studenților din campus au fugit și s-au refugiat în clădirea bibliotecii. Una dintre victime a spus că s-au auzit cinci-șase focuri de armă.