Atac cu un cuțit într-un liceu dintr-un oraș din Coreea de Sud. Un elev a pătruns înarmat într-o sală de clasă, în care se desfășurau cursuri și a înjunghiat cinci persoane.
Agresorul este un tânăr în vârstă de 18 ani, conform informațiilor furnizate de autorități. Atacul a avut loc într-o unitate școlară din orașul Cheongju, în provincia Chungbuk, în centrul Coreei de Sud. Oraşul Cheongju este situat la 110 kilometri sud de Seul.
Luni dimineaţa, poliţia a fost informată, în prima fază, că un „elev a înjunghiat pe cineva într-o sală de clasă cu un cuţit”, a anunţat într-un comunicat poliţia din provincia Chungbuk. Atacul a avut loc luni, către ora locală 8.36 (2.36, ora României). Agresorul a făcut cel puțin cinci victime, au anunțat forţele de ordine care au intervenit pentru a-l opri, după cum relatează AFP.
Trei persoane, între care și directorul instituţiei, care a fost rănit în abdomen, au fost grav rănite. Poliţia a anunţat că alte două persoane au fost rănite uşor, în atac. Între acestea se află și o femeie care a fost strangulată.
🛑 HORROR IN CHEONGJU 🇰🇷
6 injured as a special needs student goes on a stabbing spree at South Korean high school
After spree he Jumped into a reservoir but survived#MentalHealth , #bullying under investigation#FogoChain 대구 북구 대구 산불 #SouthKorea #bombthreat Brahmos pic.twitter.com/SGxxxu2O04
— The Wonk (@thewonkin) April 28, 2025
A student stabbed 3 people in a knife #attack at a South Korean high school Monday morning and injured two others, local police said. The attack happened around 8:36 am at a school in Cheongju, 110 kilometres south of Seoul, according to police reports. #SouthKorea pic.twitter.com/hXj570rJBf
— Shanghai Daily (@shanghaidaily) April 28, 2025
Atacatorul a fost arestat la aproximativ 12 minute după ce a fost anunțat incidentul, de către poliție. El era rănit, de asemenea, atunci când a fost prins. Potrivit polițiștilor, elevul agresor a încercat să scape într-un parc din vecinătatea școlii și s-a aruncat într-un lac. După ce a fost reținut, el a fost condus la spital, pentru îngrijiri, urmând să fie anchetat și judecat.
„Încercăm să stabilim detaliile şi mobilul” , au precizat oficialii poliției locale, citați de AFP.
Atacul de la liceul din Cheongju intervine la doar câteva luni după ce o profesoară a înjunghiat mortal o fată în vârstă de opt ani. Incidentul s-a petrecut într-o şcoală primară.
Coreea de Sud este considerată o țară foarte sigură, cu o rată a omuciderilor de 1,3 la 100.000 de locuitori în 2021. Conforma datelor statistice, această rată este mult sub media mondială, de şase omucideri la 100.000 de locuitori.