Şapte bărbaţi au fost arestaţi joi în Olanda, suspectaţi de plănuirea unui atac extremist de proporţii, pe care procuratura l-a dejucat în urma unei investigaţii ce a durat o luna de zile, scrie Telegraph.
Procuratura olandeză a anunţat într-un comunicat că politişti puternic înarmaţi i-au arestat pe uspecţi la Arnhem, la aproximativ 100 de kilometri sud de Amsterdam, în sudul ţării, aproape de frontiera cu Germania şi Belgia.
Ancheta a fost lansată de către serviciile de informaţii, care au sugerat că presupusul lider al celulei, un bărbat de 34 de ani, de origine irakiană, voia să comită un atentat la locul de desfăşurare a unui eveniment şi să provoace multe victime.
Suspecţii cu vârste între 21 şi 34 ani urmau să folosească centuri explozive şi puşti de asalt, simultan urmând să detoneze o maşină-capcană la altă adresa, precizează procuratura.
”Reţele jihadiste activează şi în Olanda, cu intenţia de a planifica acţiuni în Europa. Arestarile de astazi (joi) trebuie văzute în această perspectivă”, a precizat biroul coordonatorului olandez al luptei impotriva terorismului.
![]()