Atentatul de la Boston: Un oficial FBI anunță că în vizor sunt doi suspecți, surprinși pe imaginile de la maraton

Atentatul de la Boston: Un oficial FBI anunță că în vizor sunt doi suspecți, surprinși pe imaginile de la maraton
Ancheta în cazul atentatului de la Boston face progrese. Un oficial din cadrul FBI a anunţat că autorităţile au în vedere doi suspecţi, după ce au analizat imaginile furnizate de camerele de filmat din zonă. O...

Ancheta în cazul atentatului de la Boston face progrese. Un oficial din cadrul FBI a anunţat că autorităţile au în vedere doi suspecţi, după ce au analizat imaginile furnizate de camerele de filmat din zonă.

O adresă internă, trimisă către agențiile federale și naționale din Statele Unite, cuprinde o serie de fotografii, surprinse în apropierea liniei de sosire a maratonului de Boston. În poze apar două persoane pe care autorităţile le suspectează că ar putea fi autorii atentatului cu bombă de luni, în care și-au pierdut viața trei oameni, iar alți 180 au fost răniți.

Potrivit unei surse juridice citate de CNN, unul dintre cei doi suspecți care apare în fotografiile respective are un rucsac negru. Fotografiile nu au fost date publicității pentru a nu împiedica desfăşurarea anchetei oficiale.

La rândul lor, jurnaliștii de la BBC citează declarația președintelui consiliului local din Boston, care susține că un bărbat suspect a fost văzut, pe imaginile de la o cameră de supraveghere a unui magazin, în timp ce lăsa o geantă în zona unde au avut loc exploziile.

„Nu știu dacă anchetatorii au descoperit identitatea bărbatului, dar este posibil să fie pe punctul de a aresta pe cineva”, a spus președintele consiliului local din Boston, Stephen Murphy.

Informații privind arestarea unui suspect au apărut încă din cursul zilei de miercuri, dar oficialii FBI au negat acest lucru. Pe de altă parte, FBI-ul și-a amânat o conferință de presă cu privire la stadiul anchetei.