Au folosit Coranul pentru hârtie igienică. Acum așteaptă după gratii finalul anchetei

Au folosit Coranul pentru hârtie igienică. Acum așteaptă după gratii finalul anchetei
Trei oameni au fost arestați  în cadrul unei anchete care cercetează cazul unei fabrici de reciclare a hârtie care ar fi transformat copii ale Coranului în hârtie igienică, au declarat autoritățile din...

Trei oameni au fost arestați  în cadrul unei anchete care cercetează cazul unei fabrici de reciclare a hârtie care ar fi transformat copii ale Coranului în hârtie igienică, au declarat autoritățile din Afganistan, marți, potrivit myfoxorlando.com.

În jur de 1.000 de protestatari furioși au aruncat cu pietre și au manifestat, luni, în fața sediului fabricii, la marginea orașului Kabul, distrugând parțial clădirea.

Copii ale Coranului au fost descoperite în fabrică, a declarat un purtător de cuvânt al poliției, care a adăugat că nici o persoană nu a fost rănită.

„Procuratura și Poliția din Kabul au constituit o comisie care să ancheteze presupusa lipsă de respect față de cartea sfântă din fabrică”, a declarat un purtător de cuvânt al Procuraturii. “Am arestat trei persoane până acum, printre care și directorul fabricii (…) tratăm situația cu multă serizitate”, a mai declarat acesta.

Ultima oră
22:04 - Ministrul Cadariu, despre ajutorul pentru antreprenorii din HoReCa: Toți beneficiarii vor fi plătiți până la sfârșitul lunii ianuarie
21:54 - Centrele de testare gratuită din spitale vor funcționa, de săptămâna viitoare, doar în weekend. Anunțul lui Alexandru Rafila (VIDEO)
21:43 - Gheorghe Pecingină: ANRE avea rolul să verifice și să supravegheze situația. E foarte important să aflăm adevărul ca pe viitor să înțeleagă toată lumea că statul român e protejat de anumite instituții (VIDEO)
21:39 - „Prințesa urbană” părăsește România: „E un bilet doar dus. Plecăm după mulţi ani în care am făcut totul să contribuim la schimbarea lucrurilor care atât de tare mă întristează” (VIDEO)
21:38 - Sorin Bontea a mers pentru prima dată în Grecia la filmările Chefi fără limite de la Antena 1: Nu m-a atras niciodată (GALERIE FOTO)
21:22 - Cum a reușit Rusia să strângă rândurile-n NATO. Mircea Geoană: Frumusețea acestei alianțe e că, în clipa în care apare o provocare, ea are un reflex de a se uni (VIDEO)
21:17 - Câinele încă o așteaptă acasă pe jurnalista mexicană asasinată de mafie. Imaginile induioșătoare au împânzit internetul
21:15 - Mircea Geoană: NATO a făcut un apel și pentru retragerea trupelor rusești din Transnistria, Abhazia și Osetia de Sud, respectiv Crimeea și Donbas. Prezența militară rusească, împotriva voinței țărilor respective (VIDEO)
21:05 - Gabriela Cristea, atacată dur de fani. Internauții au reacționat imediat și îi aduc acuzații grave prezentatoarei de la Mireasă
20:43 - Apple va transforma iPhone-urile în terminale de plată POS. Toate telefoanele cu Apple Pay vor avea funcția (VIDEO)