Un marinar australian, care s-a filmat cu telefonul mobil în timp ce își viola o colegă, a mărturisit autorităților că a făcut acest gest pentru “a fi acceptat” de către colegii săi, informează BBC.
Avocatul lui Keith Calvert, în vârstă de 24 de ani, a declarat că filmarea violului, care ulterior a fost arătat colegilor din marină în semn de laudă, reprezintă un lucru comun în baza unde este detașat australianul.
Violul a fost filmat în 2009, după ce Calvert și cinci prieteni de-ai săi au consumat foarte mult alcool. Victima nu a știut că este violată pentru că în momentul respectiv dormea, și a aflat despre filmuleț de la câțiva prieteni apropiați.
“În bază era un adevărat cult al băuturii, al exploatării sexule, al filmării cu telefonul mobil și al lăudăroșeniei. Calvert era disperat să fie acceptat de ceilalți marinari, astfel că a îmbrățișat din toată inima stilul lor de viață”, a declarat avocatul cadetului.
Cadetul australian își va afla pedepasa vineri.