Un australian în vârstă de 18 ani din Melbourne este autorul unui atentat sinucigaş care a avut loc săptămâna trecută în apropierea unei moschei din centrul Bagdadul, soldat cu cel puţin trei morţi şi zeci de răniţi, au anunţat, luni, autorităţile de la Canberra, citate de BBC News.
Tânărul a murit după ce a detonat vesta cu explozibili în apropirea unei moschei din piaţa centrală din Bagdad.
La rândul său, gruparea radicală Statul Islamic (SI) a anunţat, într-un mesaj postat pe Twitter, că autorul atentatului care a avut loc săptămâna trecută în Bagdad este un tânărul australian care a primt numele de Abu Bakr al-Australi.
Ministrul australian al Justiţiei, George Brandis, a afirmat, într-un comunicat, că acesta este cel de-al doilea cetăţean australian care a comis un atentat sinucigaş în Irak sau în Siria.
Totodată, oficialul australian a afirmat că participarea australienilor în conflicte în Siria şi Irak reprezintă o adevărată problemă de securitate internă, în momentul în care cei care au participat în lupte se întorc acasă şi încearcă să aducă violenţa în Australia.