Aventură în sălbăticie încheiată tragic. Bărbat dispărut de patru ani, împușcat mortal de poliție

Aventură în sălbăticie încheiată tragic. Bărbat dispărut de patru ani, împușcat mortal de poliție
Sursă foto: Pixabay

Un bărbat din Noua Zeelandă, care s-a ascuns în sălbăticie aproape patru ani, alături de cei trei copii ai săi, a fost împușcat mortal de polițiști. Incidentul s-a petrecut în vreme ce individul încerca să jefuiască un magazin.

Cuprins:

  • Intervenție pentru reținerea „sălbaticului”
  • Suspectul a murit în timpul intervenției
  • Povestea dispariției lui Tom Philips

Intervenție pentru reținerea „sălbaticului”

Tom Phillips, așa cum se numea bărbatul, a dispărut, împreună cu cei trei copii ai săi, la sfârșitul anului 2022. Dispariția bărbatului și a copiilor săi a atras atenția presei, care a remarcat abilitatea neo-zeelendezului de a evita autoritățile. El a mai fost surprins, alături de unul dintre copiii săi, în luna august, de camerele de supraveghere, în timp ce încerca să comită un jaf.

Acum, Tom Phillips a fost surprins chiar în timp ce jefuia un magazin și a fost împușcat într-un schimb de focuri. Potrivit autorităților, poliția a fost alertată în legătură cu un jaf comis la un magazin dintr-un mic oraș rural din regiunea Waikato. Mai multe echipaje au intervenit și au încercat să-l oprească pe fugar, după cum relatează The New York Post.

În cadrul operațiunii, polițiștii au montat mai multe benzi cu cuie pe șosea pentru a opri motocicleta pe care o foloseau Phillips și unul dintre copiii săi participanți la jaf. Motocicleta lui Phillips a lovit benzile, iar primul agent care a încercat să-l rețină a fost „confruntat cu focuri de armă de la mică distanță”.

Comisarul adjunct al poliției din Noua Zeelandă, Jill Rogers, a declarat într-o conferință de presă că polițistul a fost rănit grav, la cap, în timpul încercării de a-l aresta pe suspect. Acesta s-a trântit la pământ și s-a adăpostit.

Suspectul a murit în timpul intervenției

Un al doilea polițist a intervenit și l-a împușcat pe Phillips, care, în ciuda eforturilor de resuscitare, a murit la fața locului. Jill Rogers a precizat că, deși Tom Phillips nu a fost încă identificat oficial în urma unei autopsii, poliția este încrezătoare că el este suspectul ucis.

Autoritățile au spus că unul dintre copiii lui Phillips, cel pe care l-a luat cu el în timpul jafului se află în custodia lor. Ceilalți doi, cu care s-a retras în sălbăticie erau dați dispăruți și căutați. Poliția a declarat că au fost găsiți și ceilalți doi copii, și că aceștia sunt bine și în siguranță.

Povestea dispariției lui Tom Philips

Tom Phillips a dispărut și a fost căutat de autorități după ce nu s-a prezentat la o audiere în instanță în 2022. În acești ani, el a reușit să evite autoritățile ascunzându-se în păduri și în zone agricole izolate din partea centrală a Insulei de Nord a Noii Zeelande. Chiar dacă Phillips a reușit să se ascundă de autorități, dispariția sa a rămas în atenția opiniei publice, datorită presei locale.

Anterior, Tom Phillips locuia în Marokopa, o mică comunitate agricolă de pe coastă, cu mai puțin de 100 de locuitori. Piopio, locul unde a avut loc jaful, se află la aproximativ o oră și jumătate de mers cu mașina de Marokopa.

Mama celor trei copii, identificată doar „Cat”, a declarat într-un comunicat transmis postului public Radio New Zealand că moartea fostului partener i-a trezit un val de emoții complexe.

„Ne-au lipsit în fiecare zi, de aproape patru ani, și așteptăm cu dragoste și grijă să-i primim acasă”, a spus ea, cu referire la cei trei copii. .