Avertismentul specialiștilor: Dacă deschidem Crăciunul vom avea al treilea val de coronavirus

Avertismentul specialiștilor: Dacă deschidem Crăciunul vom avea al treilea val de coronavirus
FOTO: Pixabay.com

Profesorul de microbiologie,Andrea Crisanti, a avertizat populația că în cazul în care se vor relaxa măsurile de restricție de Crăciun, va veni cel de-al treilea val de Covid-19.

Crisanti: „Virusul este scăpat de sub control”

După ce numărul infecțiilor a crescut simțitor, în ciuda măsurilor severe impuse de autoritățile sanitare, specialiștii se așteapta la un nou val de infecții cu virusul care a provocat peste un milion332 de mii 338 de decese la nivel mondial.

„Dacă deschidem Crăciunul, vom avea al treilea val. Mai degrabă decât redeschiderea de Crăciun, cred că situația este atât de rea încât trebuie să recomand opusul: profitați de sărbătorile de la sfârșitul anului pentru a închide totul în acele două săptămâni și încercați să opriți infecția. Dar înțeleg că trebuie să ținem cont de nevoile economiei ”, a declarat Crisanti în La Repubblica, îngrijorat cu privire la noile infecții care ar putea provoca „al treilea val” de coronavirus, transmiteLa Repubblica.

Medicul susține că tema „nu este modul în care sistemul rezistă, ci câte decese suntem dispuși să acceptăm”.

Blocarea va trebui încă făcută. Va fi inevitabil, numerele îl vor dicta. Cu acest nivel de infecții, numărul de teste făcute nu mai are sens. Avea sens să facem 400.000 pe zi pentru a bloca lanțul de distribuție. Până acum, valul virusului este scăpat de sub control”, a mai spus Crisanti.

Orban: ”Anumite grupuri sociale nu respectă regulile”

Premierul Ludovic Orban a vorbit, luni seară, despre creșterea alarmantă a numărului de infecții. Acesta a declaratcă autorităţile fac uz de toate instrumentele posibile pentru ca un număr cât mai mare de oameni să respecte regulile de prevenire a răspândirii virusului SARS-CoV-2.

”Avem la dispoziţie instrumente precum carantinarea şi aţi văzut că am luat decizia de carantinare peste tot unde DSP a solicitat carantina. (…) Încercăm să utilizăm toate instrumentele legale, să mobilizăm toate forţele de ordine pe care le avem pentru a putea asigura respectarea regulilor de protecţie şi pentru a sancţiona încălcarea regulilor de protecţie. Pe de altă parte, asta este: există o minoritate în populaţia României care nu respectă regulile”, a susținut Ludovic Orban.

Grupul de Comunicare Strategică (GCS) a raportat luni, 16 noiembrie,4.931 noi cazuri de infecție și149 decese declanșate de noul virus Covid-19. În prezent, la ATI sunt internați1.187 pacienţi, cel mai ridicat număr de pacienţi la terapie intensivă de la începutul crizei sanitare.Numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 13.467.

Pe teritoriul României, 47.397 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 13.229 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 80.152 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 17 persoane.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`