Se înmulțesc suspiciunile privind prăbușirea avionului companiei Ukraine International Airlines la scurt timp după decolarea de pe aeroportul din Teheran! Premierul canadian Justin Trudeau susține că avionul ucrainean cu 176 de persoane la bord, care s-a prăbușit în Iran, a fost doborât de o rachetă iraniană sol-aer. Premierul canadian a precizat că acest aspect a fost indicat de mai multe surse din cadrul serviciilor de informaţii, inclusiv canadiene.
De altfel, o înregistrare video difuzată de CNN și New York Times pare să ateste această informație. Pe imagine se poate observa o lumină pe cer, care se mişcă de la stânga la dreapta şi apoi explodează.
A fost lovit avionul ucrainian de o rachetă iraniană? O înregistrare pare să dovedească doborârea aeronavei
Joi, un oficial american, care invoca date primite prin satelit a declarat că Washingtonul a stabilit, cu un înalt grad de certitudine, că avionul a fost doborât de rachete. Acelaşi oficial a relatat că avionul ucrainean, un Boeing 737-800, a fost urmărit de radarul iranian, Alţi doi oficiali americani au firmat că, în opinia Washingtonului, avionul a fost doborât accidental,
Şeful Aviaţiei civile iraniene Ali Abedzadeh a calificat drept ”zvonuri ilogice” informaţiile conform cărora Iranul este vinovat de prăbuşirea avionului ucrainean.