Planul privitor la graniţa dintre Irlanda de Nord şi Republica Irlanda este „indispensabil” pentru menţinerea stabilităţii politice şi a pieţii unice europene, i-a transmis preşedintele fracez, Emmanuel Macron, premierului britanic, Boris Johnson, în cadrul unei întâlniri de joi, transmite BBC.
În plus, Macron a precizat că orice acord între UE şi Londra, care ar putea fi făcut în următoarele două luni, nu va fi foarte diferit de cel propus deja. Altfel spus, nu se va renunţa la „backstop”.
În replică, Boris Johnson a precizat că „Cu energie şi creativitate putem găsi o soluţie să progresăm”, insistând pe abandonarea aşa-numitului „backstop” de către liderii europeni.”Backstop-ul” obligând Marea Britanie să mențină granița cu Republica Irlanda deschisă, chiar și după Brexit.
Pentru Boris Johnson acesta este al doilea eșec diplomatic, după cel din urmă cu câteva zile, de la Berlin, unde a primit un mesaj similar cu cel al Franței – lucru de altfelprevizibil.
De asemenea, mesajul preşedintelui francez a venit la doar câteva zile după ce Boris Johnson a trimis o scrisoare către Uniuniea Europeană în care i-a cerut să-şi anuleze planurile cu privire la graniţa dintre Republica Irlanda şi Irlanda de Nord din cauză că nu sunt „viabile” şi sunt „anti-democratice”.
Cuprinsul scrisorii respective anunţând practic intenţiile Londrei de a încălca unilateral prevederile „Acordului de la Belfast”, semnat cu Republica Irlandeză.
Cu toate acestea, în aceeaşi scrisoare, premierul britanic se contrazicea şi preciza că: „Marea Britanie rămâne dedicată necondiţionat spiritului, prevederilor şi obligaţiilor Marii Britanii incluse în Acordul istoric de la Belfast”.
Anterior acelei scrisori, Nancy Pelosi, preşedintele Camerei Reprezentanţilor a Statelor Unite, îi transmisese lui Boris Johnson că un acord de liber-schimb între Marea Britanie şi Statele Unite nu va trece de Congres dacă Brexitul va submina „Acordul de la Belfast” (supranumit şi „Acordul din Vinerea Mare”).
![]()
Sursă foto: hepta.ro
De ce esteIrlanda de Nord o regiune cu o problematică specială în cazulBrexit
Încă de la începutul negocierilor dintre UE şi Marea Britanie cu privire laBrexit, „backstop-ul” a fost unul dintre cele mai delicate subiecte. De multe ori, abordarea fostului premier, Theresa May, fiind criticată de către Boris Johnson pe motiv că ar fi fost făcute prea multe concesii. De altfel, el s-a pronunţat în mai multe rânduri împotriva păstrării trecerii libere între cele două Irlande, datorită faptului că„Marea Britanie trebuie să-şi redobândească controlul asupra propriilor graniţe”–un mai vechi slogan utilizat de tabăra pro-Brexitîn timpul campaniei din 2016.
Uniunea Europeană a precizat, însă, de mai multe ori faptul că nu va mai negocia pe această temă, condiţionând astfel existenţa unui acord deBrexitde acceptul unui „backstop”de către Londra. Prin urmare, rămâne de văzut cum va rezolva BorisJohnson acest impas din moment ce nici el nu pare dispus să negocieze.
Pe fond, statutul graniţe dintre Republica Irlandeză şi Regatul Unit nici măcar nu ar trebui să fie un subiect de discuţie serios. Asta datorită faptului că, în anul 1998, Marea Britanie şi Republica Irlandeză au semnat „Acordul de la Belfast”(supranumit şi „Acordul din Vinerea Mare”) care prevede, printre altele, eliminarea controalelor la graniţă. Acesta din urmă fiind un tratat bilateral, semnat doar cu Republica Irandeză.
Astfel că Marea Britanie este, oricum,obligată să nu impună controlale la graniţa cu Republica Irlandeză.
Cu toate acestea, problema migraţiei a fost principalul argument al taberei pro-Brexit. Ori, o invocare a „Acordului de la Belfast”ar invalida însuşi motivul pentru care mulţi britanici au optat să iasă din Uniunea Europeană –altfel spus, s-ar demonstra ca auvotat dintr-unun motiv fals.
Iar în situaţia în care Regatul Unit ar reinstitui controalele lagraniţa cu Republica Irlandeză, atunci Londra ar încălca unilateral Acordul de la Belfast –un gest mai degrabă caracteristic Federaţiei Ruse decât Marii Britanii.
![]()
Foto: Premierul britanic Boris Johnson și cancelarul german Angela Merkel, la capătul întâlnirii de pe 21 august(sursă foto: hepta.ro)
Ce este „Acordul din Vinerea Mare”?
În anul 1998, Marea Britanie şi Irlanda au semnat „Acordul de la Belfast” (supranumit şi „Acordul din Vinerea Mare”) care prevede, printre altele, eliminarea controalelor la graniţă. Acesta din urmă fiind un tratat bilateral, semnat doar cu Iranda (nu şi cu Uniunea Europeană). Prin urmare, el rămâne valabil chiar şi dacă Regatul Unit părăseşte Uniunea, Londra fiindobligată să nu impună controlale la graniţa cu Irlanda.
Cu toate acestea, problema migraţiei a fost principalul argument al taberei pro-Brexit, din care face parte Boris Johnson. Acesta a promis inclusiv că nu va negocia cu Uniunea Europeană pe tema graniței irlandeze (deşi legal vorbind, ar fi trebuit să o facă).
Prin urmare, dilema cu care se va confrunta el în următoarele două luni va fi faptul că nu va putea abandona „Acordul de la Belfast”, dar nici nu îl va putea invoca din cauza faptului că ar invalida însuşi motivul pentru care chiar el a cerut ieșirea din UE și pentru care mulţi britanici au optat să iasă din Uniunea Europeană –altfel spus, s-ar demonstra (din nou) că au votat dintr-un un motiv fals.
Iar în situaţia în care Regatul Unit ar reinstitui controalele la graniţa cu Republica Irlandeză, atunci Londra ar încălca unilateral Acordul de la Belfast –un gest mai degrabă caracteristic Federaţiei Ruse decât Marii Britanii.
![]()
Sursă foto: hepta.ro
Cronologia evoluțiilorimportante de anul acesta legate deBrexit