Cinci mercenari ruși ai grupului „Wagner” au fost uciși, marţi, alături de 20 de militari din Mozambic în urma unei ambuscade care a avut loc în provincia Cabo-Delgado din sud-estul țării africane, transmite The Moscow Times.
„Cinci membri ruşi ai Grupului Wagner, care ajuta guvernul din Mozambic să facă faţă violentelor din acea zonă a ţării au fost raportaţi ucişi”, a raportat presa mozambicana, citată de The Moscow Times.
Raportul, rămas încă neconfirmat, ar fi venit la o lună după ce 200 de mercenari ruşi şi trei elicoptere au fost desfăşurate în Mozambic pentru a ajuta guvernul în lupta împotriva jihadiștilor. Rusia a negat, însă, că ar fi desfăşurat trupe în Mozambic – lucru parţial corect ţinând cont că „Grupul Wagner” este considerat a fi de mercenari.
Mercenarii ruși ai „Grupului Wagner” ar fi, de fapt, mai puţin de mercenari, întrucât ar îndeplini ordine venite de la Kremlin. Organizaíaare legături directe cu Yevgeny Prigozhin, un apropiat al lui Vladimir Putin.
„Grupul Wagner” a intrat în centrul atenţiei după ce aproximativ 600 de membri de-ai săi au fost ucişi într-un schimb de focuri, de patru ore, în Deir Ezzor (Siria), cu militariamericani şi cu membri ai „Forţelor Democrate Siriene” (SDF). Lupt având loc pe 7 februarie 2018.
Potrivit Foreign Policy, însă, „Grupul Wagner” ar fi fost desfăşurat şi în alte teatre, precum Ucraina, Venezuela sau Republica Centrafricană.
De asemenea, potrivit unui material investigativ al publicaţiei ruse „Novaya Gazeta”, Rusia ar mai avea şi un alt grup de „mercenari”, denumit „Shield”. Şi aceştia ar fi operat în Siria.
Foto: Localizarea provinciei mozambicane, Cabo-Delgado (sursăfoto: Google Maps)