Rusia şi Ucraina semnează un nou acord de tranzit pentru gaz cu medierea Uniunii Europene. Ce prevede noul contract

Rusia şi Ucraina semnează un nou acord de tranzit pentru gaz cu medierea Uniunii Europene. Ce prevede noul contract
Sursă foto: hepta.ro & Facebook / Vladimir Putin

Rusia și Ucraina au format un nou acord energetic,pe o durată de cinci ani, care va permite gazului rusesc să treacă prin Ucraina către Uniunea Europeană.

„Ucraina a semnat un contract de tranzit pe cinci ani”, a scris preşedintele ucrainean, Volodymyr Zelensky, pe pagina sa de Facebook.

Conform prevederilor noului contract, Rusia ar urma să reducă, gradual, cantitatea de gaze pe care o livrează Uniunii Europene prin Ucraina. Astfel, dacă în 2020 Rusia va livra 65 de miliarde de metri cubi de gaz, în intervalul 2021-2024 va livra doar 40 de miliarde. Iar la capătul acestei perioade ar trebui, teoretic, negociat un nou contract care, cel mai probabil, va arăta radical diferit faţă de cel semnat acum, din cauza gazoductelor Nord Stream I, Nord Stream II şi Turk Stream.Practic, în cinci ani se pot schimb foarte multe lucruri la nivel regional, lucruri care pot influenţa orice posibile viitoare negocieri pe această temă.

În schimb, Ucraina va colecta de la Rusia un totalestimatde şapte miliarde de dolari, sub forma de taxe de tranzit. În plus, compania energetică ucraineană Naftogaz va primi 2,9 miliarde de dolari compensaţie de la Gazprom într-o mai veche dispută legată de tarifele de tranzit anterioare.

Noul acord, semnat pe ultima sută de metri, este rezultatul unor negocieri dure, lungi de câteva luni și mediate de UE,şi vine în prelungirea acordului care a expirat pe 31 decembrie 2019. A fost astfel deblocatăo situaţie care pusese sub semnul indoileii nu doar securitatea energetică a Ucrainei, ci şi a restului Uniunii Europene.

În situaţia ipotetică în care negocierile ar fi eşuat, tranzitul de gaze către Europa (prin Ucraina) şi inclusiv către România ar fi trebuit să continue. Teoretic, eşecul ar fi fost în măsură să afecteze doar Ucraina.

În fapt, însă, de mai mulţi ani, Ucraina a sifonat gaz destinat altor ţări (de multe ori chiar cu acceptul ţărilor respective) pentru a-şi asigura necesarul de consum. În plus, a primit şi gaze de provenienţa rusească de la ţările din jur.

Potrivit Euractiv, în 2018, aproximativ 40% din gazul rusesc destinat Uniunii Europene a trecut prin Ucraina. Acest procentaj va scădea, însă, lucru care va vulnerabiliza atât Ucraina, cât şi Uniunea Europeană.