O tânără a fost ucisă de fostul iubit după ce a fost de 18 ori la poliţie ca să ceară ajutor

O tânără a fost ucisă de fostul iubit după ce a fost de 18 ori la poliţie ca să ceară ajutor
Sursă foto: North Wales Police

O femeie din Țara Galilor a fost omorâtă de fostul iubit după ce, timp de doi ani, a făcut numai puţin de 18 plângeri la poliţie,cu privire la abuzurile la care era supusă, transmite The Independent.

Eşecul poliţiei de a-i preveni moartea a ieşi la iveală de abia acum, la doi ani de la crimă.

„Plângerile făcute la poliţie includeau acuzaţii potrivit cărora domnul Cooper (criminalul – n.r.) a folosit violență, a ameninţat-o, că o influenţă din punct de vedere financiar, că a încercat să o dea afară din propria ei casă în urma unor certuri şi că va dstribui fotografii de-ale ei în situaţii indecente”, au precizat autorităţile britanice.

Victima s-a dus la poliţie (pentru a 18-a oară) cu doar trei zile înainte de a fi ucisă, avertizând că fostul iubit a ameninţat-o că „îi va da lovitura de graţie”.

„El (criminalul – n.r.) pur şi simplu nu o lăsă în pace… Îi dădea mesaje în care îi spunea: >”, au adăugat autorităţile.

În cele din urmă, pe 12 august 2017, femeia în vârstă de 33 de ani, a fost ucisă în timp ce se întorcea acasă după o noapte petrecută în oraş. Criminalul şi-a înjunghiat victima cu un cuţit de bucătărie, după care a lovit-o cu picioarele în faţă şi în piept. Două zile mai târziu, femeia a murit în spital.

Criminalul a fost condamnat la 31 de ani de închisoare, poliţia trecând şi printr-un proces de îmbunătăţire a procedurilor ce trebuie aplicate în cazul incidentelor de violenţa domestică. A dus, de asemenea, la creşterea numărului de person specializat în astfel de probleme.