Violenţele religioase nu îşi au locul în Statele Unite, a declarat preşedintele Barack Obama, făcând referire la un atac care a vizat comunitatea evreiască din Kansas.
„Nimeni nu trebuie să îşi facă griji pentru securitate în timpul reuniunilor cu cei de aceeaşi credinţă. Nimeni nu trebuie să se teamă în timpul reuniunilor pentru rugăciune”, a transmis Obama, citat de AFP.
Acesta a considerat atacul drept un incident cu atât mai grav cu cât are loc în timpul Paştelui evreiesc şi în duminica Floriilor.
„În calitatea de americani, trebuie să ne ridicăm împreună împotriva acestui incident teribil, care nu îşi are locul în societatea noastră”, a insistat Obama.
Un bărbat alb, septuagenar, a ucis duminică trei persoane într-un centru al comunităţii evreieşti din Kansas.