Președintele Stateleor Unite ale Amercii a plâns în timpul unui discurs în care vorbea despre victimele masacrului petrecut într-o școală în 2012. Obama a anunțat, totodată, că va înăspri controalele la vânzările de arme de foc și a instituit noi pedepse pentru vânzările ilegale, potrivit The Guardian.
”De fiecare dacă când mă gândesc la acei copii devin nervos”, spune Barack Obama în lacrimi.
#DIRECT_ONE_1yjl7n#
De altfel, el a cerut noi metode de siguranță pentru a preveni moartea copiilor în școli în astfel de incidente.
”Dacă un copil nu poate un deschide un flacon de aspirină, trebuie să ne asigurăm că ei nu pot apăsa trgaciul unei arme”, mai adaugă președintele american.
În condițiile în care 30.000 de americani mor anual în schimburi de focuri de armă, Obama a spus că cetățenii SUA nu trebuie să accepte acest ”carnagiu” ca prețul ”libertății”.