Președintele SUA, Barack Obama, a declarat în cadrul discursului care a marcat comemorarea a zece ani de la atentatele din 11 septembrie, că nimic nu poate zdrobi voința americanilor atunci când sunt uniți.
„Timp de decenii, americanii vor vizita monumentele ridicate în memoria celor care au murit la 11 septembrie. Îşi vor plimba degetele pe locurile unde numele celor pe care îi iubim sunt gravate în marmură şi piatră şi vor admira vieţile pe care le-au trăit ei. Vor şti că nimic nu poate zdrobi voinţa Statele Unite când sunt cu adevărat unite. Îşi vor aminti că am triumfat în faţa sclaviei şi a Războiului de Secesiune, a recesiunilor şi revoltelor, a comunismului şi, da, a terorismului”, a declarat Obama.
Președintele a precizat că de la 11 septembrie multe lucruri s-au schimbat pentru poporul american, dar că este timpul să-și amintească ceea ce nu s-a schimbat și anume caracterul național, credința în Dumnezeu și unii în alții.
„Credinţa noastră în Statele Unite, născute dintr-un ideal atemporal potrivit căruia bărbaţii şi femeile trebuie să se guverneze ei înşişi, că toţi oamenii s-au născut egali şi merită aceeaşi libertate de a-şi hotărî propriul destin, această credinţă nu a fost decât consolidată prin încercări”, a completat Obama.
Duminică, Barack Obama a participat la New York, locul unde se înălţau turnurile gemene ale World Trade Center, la Shanksville în Pennsylvania, locul unde s-a prăbuşit zborul 93 al United Airlines ai cărui pasageri au opus rezistenţă teroriştilor şi la Pentagon, în apropiere de Washington, lovit şi el de unul dintre cele patru avioane deturnate de Al-Qaida.
„Aceşti ultimi ani arată capacitatea noastră de a depăşi probele. Pentagonul a fost reparat şi este plin de patrioţi care lucrează în acelaşi scop. Shanksville este teatrul prieteniilor înnodate între locuitorii satului şi familiile celor care şi-au pierdut fiinţele dragi. New York rămâne o capitală a artelor şi industriei, de la modă la comerţ”, a subliniat președintele american.