Fostul președinte american Barack Obama l-a acuzat pe Donald Trump că „a continuat să mintă fără temei” cu privire la rezultatul alegerilor prezidențiale americane, și a condamnat în termeni duri violențele de miercuri din Washington DC, despre care spune că vor fi amintite „ca un moment de mare dezonoare” și rușine pentru națiunea americană.
„Istoria își va aminti pe bună dreptate de violențele de astăzi (n.r. – 6 ianuarie) de la Capitoliu, incitate de un președinte în funcție, care a continuat să mintă fără temei cu privire la deznodământul unor alegeri legale, ca un moment de mare dezonoare și rușine pentru națiunea noastră. Dar ne-am minți singuri dacă am trata asta ca pe o surpriză totală. De două luni încoace, un partid politic și ecosistemul media care îl acompaniază a refuzat prea des să le spună urmăritorilor lor adevărul – că acestea nu au fost niște alegeri deosebit de apropiate și că președintele-ales Biden va fi inaugurat în 20 iauarie. Narațiunea lor imaginară a spiralat tot mai departe de realitate și se bazează pe ani de resentimente semănate. Acum vedem consecințele, transformate într-un crescendo violent”, a scris Barack Obama, pe Facebook.
History will rightly remember today’s violence at the Capitol, incited by a sitting president who has continued to…
Publicată de Barack Obama peMiercuri, 6 ianuarie 2021
Un miting pro-Trump a degenerat miercuri, când mai mulți protestatari au pătruns în clădirea Capitoliului, unde Congresul american trebuia să numere și să valideze voturile exprimate în Colegiul Electoral.
În cele din urmă, la capătul unei ședințe marcate de ciocnirile dintre protestatari și forțele de ordine, Congresul SUA a certificat victoria lui Joe Biden, care a obținut 306 voturi din partea marilor electori și va fi învestit în funcție în 20 ianuarie. Tot atunci își va prelua mandatul de vicepreședintă și Kamala Harris, prima femeie din istoria politicii americane care ocupă această funcție.
După ce Congresul l-a declarat pe Joe Biden câștigător al alegerilor prezidențiale americane, președintele în exercițiu a anunțat că tranziția va fi una „ordonată”.
„Chiar dacă nu sunt deloc de acord cu deznodământul alegerilor, iar faptele mă confirmă, totuși va avea loc o tranziție ordonată pe 20 ianuarie”, a declaratDonald Trump, potrivit CNN. „Am spus întotdeauna că ne vom continua lupta pentru a ne asigura că vor fi numărate doar voturile legale. Deși asta reprezintă sfârșitul celui mai grozav prim mandat din istoria prezidențială, este doar începutul luptei noastre pentru a face America grozavă din nou (n.r. – Make America Great Again, sloganul campaniei luiDonald Trump)”, a mai spus președintele în exercițiu.