Bashar al-Assad: Premiul Nobel pentru Pace ar fi trebuit să fie al meu

Bashar al-Assad: Premiul Nobel pentru Pace ar fi trebuit să fie al meu
Președintele Siriei, Bashar al-Assad, a afirmat că el ar fi trebuit să câștige Premiul Nobel pentru Pace. Prestigiosul premiu a fost atribuit, vineri, Organizației pentru Interzicerea Armelor Chimice...

Președintele Siriei, Bashar al-Assad, a afirmat că el ar fi trebuit să câștige Premiul Nobel pentru Pace.

Prestigiosul premiu a fost atribuit, vineri, Organizației pentru Interzicerea Armelor Chimice (OIAC).

„Premiul ar fi trebuit să fie al meu”, a declarat Bashar al-Assad unei publicații favorabile regimului său, scrie The Telegraph.

Jurnaliștii adaugă că afirmația a fost făcută în glumă. Cu toate aceastea, nu i s-ar putea ierta prea ușor ironia, după ce 115.000 de oameni au murit până acum în războiul civil din Siria.

Premiul Nobel pentru pace a fost acordat Organizaţiei pentru interzicerea armelor chimice, care se ocupă în prezent de distrugerea arsenalului chimic al Damascului.

Nemulţumită, opoziţia siriană a apreciat că această alegere îl recompensează de fapt şi pe preşedintele Bashar al-Assad, lăudat în străinătate pentru că a acceptat să renunţe la armele chimice.

Ultima oră
20:00 - Surse: Ședință în PNL, după ce PSD i-a retras sprijinul lui Bolojan. Ce s-a discutat în spatele ușilor închise: „Prefer să fiu un partid major, într-o alianță cu partide mai mici, decât să fiu brelocul PSD”
19:41 - Mihai Dimian anunță schimbări pentru salariile cadrelor didactice. Ce se întâmplă cu orele peste program
19:36 - Olguța Vasilescu, atac la Bolojan chiar când PSD denunță o presupusă campanie nazistă: „Șobolanul ăl mare are o singură sprânceană și se uită încruntat la români” (VIDEO)
19:16 - Şarpe de aproximativ 2 metri descoperit în casa unei femei din Galați. Cum au intervenit autoritățile
18:48 - Peste 97% dintre PSD-iști au votat retragerea sprijinului politic pentru premierul Ilie Bolojan / Grindeanu, în ședința decisivă: „Mai bine o opoziție cu voce, decât o guvernare cu capul plecat” (VIDEO)
18:40 - Nicolae Guță internat de urgență. Ce a declarat manelistul și ce l-a adus în spital
18:19 - Marcel Ciolacu, acuzat că ar avea afaceri imobiliare dubioase și că locuiește într-un penthouse, într-o zonă de lux a Capitalei. Reacția fostului premier PSD
18:08 - Patrick Muldoon, actorul cunoscut din serialele „Days of Our Lives” şi „Melrose Place”, a murit la 57 de ani
17:37 - Lovitură în instanță pentru Sorin Bontea în conflictul cu Antena Group. Cum continuă procesul dintre chef și Antena
17:26 - Scandal în coaliție privind listarea la bursă a companiilor de stat. Măsura e contestată de PSD. Care e situația în alte țări europene (FOTO)