Bulgaria anunță că este pregătită să ridice un gard la granița cu Grecia pentru a opri fluxul de imigranți

Bulgaria anunță că este pregătită să ridice un gard la granița cu Grecia pentru a opri fluxul de imigranți
Foto: hunedoaralibera.ro

Bulgaria a anunțat că va ridica un gard la granița cu Grecia, pentru a nu permite intrarea imigranților. Aceasta decizie a fost luată în contextul în care imigranții și-ar putea schimba drumul după închiderea rutei Balcanilor de Vest, a anunțat vineri premierul Boiko Borisov, potrivit Reuters.

„Principala amenințare vine dinspre granița cu Grecia”, a declarat vineri Borisov, în Parlament.

„Este (o graniță) foarte lungă și neprotejată, iar îngrijorarea noastră este că guvernul elen nu a luat măsuri în ultimele luni. Suntem pregătiți să ridicăm un gard dacă va fi nevoie”, a adăugat el.

Premierul ungar Viktor Orban susține Belgia în decizia de a ridica un gard la Macedoniei și Bulgariei cu Grecia pentru a limita afluxul de imigranți spre Europa.

Bulgaria și Macedonia au desfășurat operațiuni aeriene și terestre comune de-a lungul frontierei lor pentru a asigura controlul acesteia în contextul fluxului de imigranți.

Ministrul bulgar de interne Nikolai Nencev a cerut, joi, o finanțare suplimentară de 860.000 de dolari pentru a oferi echipamentele necesare militarilor care participă la operațiunile de apărare și controlare a graniței.

În anul 2013, Bulgaria a mai ridicat un gard de sârmă ghimpată de-a lungul graniței sale cu Turcia. Gardul a fost ridicat pe o lungime de 100 de kilometri dintr-un total plănuit de 166 de kilometri.