Ministrul de externe al Rusiei, Serghei Lavrov, a ieșit de la o reuniune a Consiliului de Securitate al ONU după ce a acuzat Ucraina și aliații săi occidentali de „impunitate” în Donbas.
„Ucraina și aliații săi încercau să ne impună o cu totul altă narațiune despre agresiunea rusă”, a argumentat Lavrov.
„A părăsit sala, nu sunt surprins, nu cred că domnul Lavrov vrea să audă condamnarea colectivă a acestui consiliu”, a adăugat secretarul de externe James Cleverly, după ce ministrul rus de externe Serghei Lavrov a ieșit din ședință.
Lavrov a întârziat aproape 90 de minute pentru ședința Consiliului de Securitate și părea că vrea să plece imediat ce a terminat de vorbit, conform The Guardian.
Secretarul de externe al Marii Britanii, James Cleverly, vorbind la reuniunea Consiliului de după Lavrov, a declarat că Marea Britanie va sprijini Ucraina până la capăt și atât timp cât va fi nevoie. Oficialul britanic a declarat că Rusia a încercat ”să arunce vina pe cei care impun sancţiuni” şi ”în fiecare zi, consecinţele devastatoare ale invaziei Rusiei devin mai clare”.
Lavrov a intrat în şedinţa Consiliului de Securitate al ONU la aproximativ 11:30 ET (18:30, ora României) şi s-a aşezat la masă, la aproximativ o oră şi jumătate de la începutul reuniunii, potrivit6 CNN.