Casa părintească a lui Steve Jobs ar putea fi declarată de importanţă istorică

Casa părintească a lui Steve Jobs ar putea fi declarată de importanţă istorică
Casa în care Steve Jobs a construit primul computer Apple, în anii ’70, ar putea fi declarată în curând imobil istoric protejat.În cazul în care comisia pentru monumente istorice din Los Altos, California, va...

Casa în care Steve Jobs a construit primul computer Apple, în anii ’70, ar putea fi declarată în curând imobil istoric protejat.

În cazul în care comisia pentru monumente istorice din Los Altos, California, va aproba acest lucru, casa va trebui să fie conservată, scrie CNN.

Jobs s-a mutat în această casă cu părinţii săi adoptivi când era în clasa a şaptea şi a locuit acolo în timpul liceului.

În garajul casei, Jobs şi Steve Wozniak au asamblat primele 50 de computere Apple 1, pe care le-au vândut magazinului Byte Shop din Mountain View, deţinut de Paul Terrell, pentru 500 de dolari fiecare.

Unul dintre computerele originale a fost vândut ulterior la o licitaţie, pentru 231.000 de dolari.

Casa cu un singur etaj, trei dormitoare şi două băi a fost construită în 1952 şi este evaluată la 1,5 milioane de dolari.