Palatul Regal al Marii Britanii a anunțat, marți, că ducele și ducesa de Cambridge sunt bine, alături de noul lor născut, precizând că aceștia le mulțumesc personalului de la maternitate pentru „atenția deosebită”.
”Mama, tatăl şi fiul lor erau cu toţii bine în această dimineaţă”, a anunţat într-un comunicat secretariatul de presă al cuplului princiar, de la Palatul Kensington.
”Am dori să mulţumim personalului din aripa privată Lindo (de la spitalul St. Mary, unde a născut Kate) şi întregului spital pentru atenţia deosebită pe care am primit-o toţi trei”, a declarat cuplul în primul lor comunicat de la naşterea fiului lor, luni după-amiază.
Ducesa de Cambridge, Kate Middleton, a născut luni un băieţel de 3,8 kilograme, care are deja titlul de prinț de Cambridge și ocupă locul al treilea la tron.