Lordul Ivar Mountbatten, vărul reginei Elizabeth, se va căsători în această vară cu iubitul lui, James Coyle, și va fi condus la altar chiar de fosta soție, informează Daily Mail.
Ivar a anunțat că este homosexual în 2016, la câțiva ani după divorțul de Penny. El a declarat că nu ținea morțiș să se căsătorească din nou, pentru că ”am făcut-o odată, știu cum e și am copiii mei minunați”, dar a decis să facă totuși acest lucru pentru James: ”El nu a avut viața stabilă pe care eu o am, așa că vreau să-i ofer acest lucru”.
Foto: Daily Mail
Ivar va fi condus la altar chiar de Penny, aceasta fiind ideea celor trei fiice pe care le au cei doi.
“Ivar este mult mai relaxat în aceste zile. Este atât de amabil. Probabil că nici măcar nu era conștient de faptul că păstrarea secretului privind orientarea sa sexuală, chiar îl chinuia foarte mult. Acum este o persoană complet diferită. Toată lumea spune că nu l-au văzut niciodată mai fericit”, a declarat fosta lui soție.
Ceremonia va fi una restrânsă: vor participa doar câțiva prieteni și membrii apropiați ai familiei.